Consecințele mortale ale NEIERTĂRII

Neiertarea este clasificată în tratatele de medicina drept o boală. Potrivit dr. Steven Standiford, sef de chirurgie la Cancer Treatment Centers din America, refuzul de a ierta îi îmbolnăvește pe oameni. Pornind de la această idee, terapia iertării este acum folosită pentru a ajuta la tratarea bolilor, cum ar fi cancerul. „Este important sa tratezi rănile sau tulburările emoționale deoarece ele chiar pot împiedica reacțiile la tratamente, chiar dorința de a urma un tratament”, a explicat Standiford. Dintre toți pacienții cu cancer, 61% au probleme cu iertarea, și dintre aceștia, la mai mult de jumătate sunt severe, potrivit unui studiu efectuat de Dr. Michael Barry, un preot și autor al cărții, Proiectul Iertarea. „Inmagazinarea acestor emoții negative, această mânie și ură, creează o stare de anxietate cronică”, a spus el. „Anxietatea cronică produce foarte previzibil exces de adrenalină și cortizol, ceea ce diminuează producția de celule natural killer, soldații corpului în lupta împotriva cancerului”, a explicat el. Barry a mai spus că primul pas în procesul de învățare a iertării este sa realizăm cât de mult am fost iertați de Dumnezeu. „Atunci când o persoană iartă din inimă – care este standardul de aur, vedem în Matei 18, iertarea din inimă – ea este capabila să găsească un sentiment de pace. Destul de des pacientii nostri se refera la faptul că se simt mai usori. „, a spus el. Barry a mai spus ca cei mai mulți oameni nu iși dau seama ce furie și ură poarta, până când nu au lăsat-o să plece. Sursa: cbn.com

Nu mai am voie să iubesc....poezie de Ovidiu Oana-Pârâu,

Nu mai am voie să iubesc

Nu-mi mai dă voie soarta să iubesc.

Mi-a spus: „Nu mai e loc de fericire!

Prea mult ai dat, nu pot să peticesc

O inimă, cu-o nouă amăgire.”

Uimit am stat, cuvântul să-i ascult,

Din spusa ei simţeam venind mâhnirea.

Ştiam că făr` năvalnicu-mi tumult,

În piatră rece s-ar schimba simţirea.

Am stat un ceas, o lună, sau toţi anii,

Încremenit de greaua rostuire

Ca rob plecat amarnicei jelanii,

Cerşind şi împlorând o păsuire.

Dar, n-a fost chip! Sentinţa era pusă.

Am fost pe veci în gheaţă exilat.

Străin de dor, cu inima răpusă,

Indiferenţei, veşnic condamnat.

Din când în când în noapte, în zadar,

Sau mult mai rar, vreo rază rătăcită,

Încearcă să preschimbe în altar,

Portretul celei ce mi-a fost sotie.

A observat câţiva cai sălbatici pe un câmp. Ce a filmat apoi reprezintă imaginea frumuseţii şi eleganţei

A observat câţiva cai sălbatici pe un câmp.

 Ce a filmat apoi reprezintă imaginea frumuseţii şi eleganţei!

Zborul versurilor....poezie de Violeta Sârbu

Zborul versurilor

Poezia mi-e sclipirea 
Izvorâtă din condei
Ce deține nemurirea
Şi cărarea dragostei.

Ea-mi aduce miere-n gânduri
Şi un vers nemuritor,
Frumusețe poartă-n rânduri,
Cu o pană simt că zbor.

Clipa mea-i o versuire
Cu alaiul îngeresc
Mi-a dat forță în iubire
Şi-ntreg suflul viu ceresc.

Zbor cu versurile mele
Printre versuri, aripi line
Ce-mi dau vise pân' la stele
Şi tot ce-i frumos în mine.

Poezii, mărgăritare
Mă-nsoțesc în orice clipă,
Îmi fac viața, o splendoare
Luminându-mi o aripă.

Îmi aduc flori parfumate,
Primăvară în privire
Şi visări nenumărate
Sunt poemele-n iubire.

Şi nicicând n-au să se piardă
Poezii, cărări de suflet,
Ba, mai mult, ele-au să vadă
Îngerescul meu umblet.

Doi ochi albaștri...poeze de Flora M. Stanescu

Doi ochi albaștri

De ce oare-ți ascunzi chipul

când te caut printre aștri?

Mi-ai lăsat doar amintirea

dragă, a ochilor albaștri.

În surâsul lor șăgalnic

am simțit focul din suflet,

dorul ce-l purtai năvalnic,

dincolo de timp și cuget.

Ți-ai pus stavilă iubirii

bunul simț a triunfat,

luptând împotriva firii,

ferindu-te de ...păcat.

Ai plecat în veșnicie

mergi de-acuma printre aștri,

am rămas cu amintirea

tristă a ochilor albaștri.

Timpul meu se scurge, iată,

a rămas puțin și gol,

aș mai vrea să fiu odată,

fata ce-a jucat un rol.

Te voi căuta-ntre aștri, 

nu mă pot lupta cu soarta,

în taina ochilor albaștri,

ce-au iubit numai odată.

Te voi dezlega de truda,

ce-a împiedicat iubirea,

de patima furibundă,

îndeplinindu-mi menirea.

 Flora M. Stanescu

"Vor putea taia toate florile,

 insa nu vor putea opri primavara!" 

Pablo Neruda

Muzică populară cu Gheorghe Zamfir (1971)

Cafeluța pentru dimineață!

Excelenţa Sa, Dascălul

Excelenţa  Sa nu are cont în bancă. Nu are vilă cu douăzeci de camere. Nu are afaceri prospere prin ţară. Excelenţa Sa are un suflet cât galaxia. Are riduri şi fire albe de la generaţiile care sânt şi de la cele care au fost. Excelenţa Sa îşi mobilează viaţa cu extemporale, teze, concursuri. Rareori se gândeşte la ultimul strigăt al modei… Desele-i preocupări sunt legate de programe, perfecţionări, examene. De cele mai multe ori şlefuieşte nestematele altora. Pentru ele vinde pe bani mărunţi secundele fiilor lui.

Excelenţa Sa trudeşte viaţa-ntreagă la secera ascuţită a lunii, semănând pulberi de aur peste seminţele ce stau să- ncolţească. Uneori, ochelarii i se acoperă de roua amară, dacă un fost elev, ajuns senator, îi uită în anticameră ca pe un obiect decorativ. Alteori zâmbet de rodie îi inunda obrajii, când un necunoscut, pe stradă, îşi scoate pălăria în faţa lui: „Bună ziua, Domnule profesor, eu sânt…”

Excelenţa Sa nu-şi numără anii dupa buletin, ci după vârstă – mereu aceeaşi, care înfloreşte în bancă. Constată cu surprindere  într-o zi că trebuie să iasă la pensie şi nu înţelege de ce inima lui, cu doua preinfarcte, bate ca la optsprezece ani. Excelenţa Sa, ca un pui de căprioară în bătaia puştii, nu ştie că se aseamănă cu sfinţii. Ei au dăruit. El se dăruieşte. Cel de Sus i-a hărăzit loc înalt în izvorul Luminii, loc plin de verdeaţă, din care Măria Sa, Dascălul, să poată priveghea şi de dincolo pruncii sufletului său.

Traducere  şi adaptare după  de R. Kipling.

Sa ne amuzam putin..

Domniţă iarna, Jupână primăvara

Domniţă iarna, Jupână primăvara

Iar s-a nuntit pământul, cu iarna, cotropindu-l

Pe faţă şi-n cotloane cu voluptatea rece.

Cel Soare-Nun zâmbeşte, când peste lume trece

La jurământ de taină, cu foc pecetluindu-l.

Adună de departe ca oaspeţi, zburătoare,

Chiar Moş Martin agale păşeşte din bârlog

Pe neaua toropită, rămasă de zălog

Şi zestre a miresei de verde născătoare.

Decor de iarbă crudă, tuşat cu vioriu

Şi bâzâit de-albine ce harnic robotesc

Flori oaspete în voie grădinile gătesc,

Aruncă-n jur arome, mălinul coliliu.

S-au risipit în taină învoalări de fată

Viaţa germinează în case şi pe-afară,

Le e la toţi stăpână, Jupâna Primăvară,

Zâmbind îşi leagă-n voie, basmaua înflorată.