Dupa numirea sa, in 1875, ca revizor scolar, Eminescu a intreprins inspectii scolare in mai multe zone. Cu acest prilej, Eminescu l-a descoperit pe invatatorul Creanga. Prietenia intre ei s-a legat imediat. Eminescu a trimis ministrului un elogios raport prin care-i aducea la cunostinta „opera acestui modest dascal“. Apoi, tot el il va lua „mai cu vorba, mai cu forta“, pe Creanga, la „Junimea“, unde a citit „Soacra cu trei nurori“.
La randul sau, Creanga avea fata de Eminescu o admiratie deosebita. Pe un manual de geografie primit in dar de la Eminescu, pastrat cu sfintenie, Creanga va scrie: „Daruit mie de d. Mihail Eminescu, eminentul scriitor si cel mai mare poet al romanilor 1878“. Cand Eminescu este destituit din functia de revizor, cel care ii sare in ajutor este Creanga, care-l gazduieste in bojdeuca sa din Ticau. Amandoi vor petrece toamna si iarna, Eminescu „cizelandu-si versurile redesteptand trecutul si trezind la viata noua limba veche si inteleapta a cronicarilor“. In schimb, Creanga va termina „Mos Nechifor Cotcarul“.
S-au despartit cu greu, dat fiind faptul ca Eminescu a fost numit redactor la ziarul „Timpul“. Indurerat, Creanga ii scrie acolo:
„Badie Mihai, aceasta epistola ti-o scriu in cerdacul unde de atatea ori am stat impreuna; unde mata uitandu-te pe cerul plin de luminatii, imi povesteai atatea lucruri frumoase. Badie Mihai, nu pot uita acele nopti albe, cand hoinaream prin Ciric si Aroneanu…“
