1907....poezie celebră de Alexandru Vlahuţă

1907

Minciuna stă cu regele la masă...

Doar asta-i cam de multişor poveste:

De când sunt regi, de când minciună este,

Duc laolaltă cea mai bună casă.

O, sunt atâtea de făcut, vezi bine,

De-atâtea griji e-mpresurat un rege!

Atâtea-s de aflat! Şi, se-nţelege,

Scutarul lui nu poate fi oricine.

Ce ţară fericită, maiestate!...

Se lăfăieşte gureşa Minciună.

Că numai Dumnezeu te-a pus cunună

De-nţelepciune şi de bunătate

109 ani de cand Flamanzii au pornit Rascoala 8 Februarie 1907

pictura  de Octav Băncilă

109 ani de cand Flamanzii au pornit Rascoala

8 Februarie 1907

8/21 februarie 1907. Flamanzi, judetul Botosani. 'Vrem pamant!', au strigat intr-un glas taranii moldoveni care n-au mai putut rabda suferintele cumplite pe care le indurau. Marii mosieri isi inchiriasera proprietatile arendasilor, care incercau sa obtina profituri cat mai mari in timp scurt, asuprind taranii carora le ajunsese cutitul la os si abia mai gaseau cate o mana de porumb sa le faca pasat copiilor care plangeau de foame. Saraci 'lipiti', peste 23% din taranii romani nu aveau deloc pamant, iar mai bine de 33% stapaneau intre 0,5 si 3 hectare.

Adunati la iarmaroc, mai multi tarani din Flamanzi si din satele din preajma au hotarat ca 'asa nu se mai poate'. Toti erau suparati ca Mochi Fischer (care luase in arenda mosia printului Mihalache Dimitrie Sturdza de la Flamanzi si detinea multe mosii si paduri de aproape 237.000 hectare) refuzase sa le semneze invoielile (contractele) agricole. Revoltati, au mers sa-i ceara socoteala lui Gheorghe Constantinescu, administratorul mosiei.

Gând către marea din inima mea

pictura Sabin Balasa

Gând către marea din inima mea 

Pot fi doar scoică. Sau pot fi doar marea din ea.

Pot fi şi marea, pot fi şi scoica. 

Cât din mine poţi vedea ? 

Cât din mine vei îndrăzni să iubeşti? 

Dar oare cât din mine voi îndrăzni să te las să vezi?

Cât te-aş putea iubi... la fel de mult cât iubeşte marea!

Dar oare voi îndrăzni?

Dar oare vei îndrăzni să mă laşi?

Mările pot uneori ucide... 

Cu talazurile lor însetate de sens...

dar ce moarte mai plină de sens

 ai putea să-ţi doreşti?...

Mi-e dor de tine. 

Aşa cum uneori îi este dor de mare 

scoicii ce a uitat că poartă marea în ea... 

Ba nu. Poate că îmi lipseşti în alt fel.

Poate că uneori până şi scoicile 

au mai mult curaj decât noi să iubească...

Să se iubească, în definitiv.

Pentru că uneori până şi scoicile îşi

amintesc că poartă marea în inimă.

Doar noi uităm.

Noapte bună, mare frumoasă 

care cânţi uneori în inima mea!

Cât mi-ar plăcea să te aud mereu...

"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet

"In timp ce unii cauta, inca, oamenii perfecti,

 eu ii aleg, intotdeauna, pe cei care mă fac sa ma simt bine.

 Conteaza sa avem la cine sa ne gandim, 

la ce sa visam si pe cine asteptam!" 

Suflete goale...poezie de Silvia Risnoveanu

Suflete  goale

În suflete goale lumina-i de gheață,

Nu trece de praguri mai mult de un pas,

Se-adună în locul, din umbră, rămas,

Doar resturi morbide de zgură și ceață.

Și nici nu se poate aprinde vreo torță

Când șuieră vântul prin suflet, pustiu,

De moare lumina, nimic nu e viu,

Iar răul izbește năpraznic, în forță.

Mai poate, vreodată, iubirea să zboare

În suflete goale? Mă-ntreb și nu știu,

Și cât mi-aș dori, ca să pot, eu să fiu

O rază de soare-ntr-un suflet pustiu.

Am lacrimi în ochi, mi-e târziu și mă doare

Că nu pot sădi doar iubire și soare.

Silvia Risnoveanu