marți, 15 ianuarie 2019
OMAGIU...: Nicu Stancu
OMAGIU...
Lacul codrilor albaștri plânge-n iarnă pe cavou,
Plâng și plopii-n deal pe Bucium fără soț și fără El,
Nu au trecerea să-i cânte, un ilustru menestrel...
Suferă și mult tânjește teiul sacru din Copou.
Dacă ramuri bat în geam, nu e vers nu e penel,
Să-i picteze nemurirea într-un ireal tablou,
Buciumul cu jale sara, l-auzim ca un ecou,
Și de câte ori iubito, De-aș avea... ar fi la fel.
Ei...! Și dacă va apare în aceste timpuri noi,
Cât la critici ar răspunde Epigonii-n versul lor?
Doina ar avea răsunet, și Mai am un singur dor,
Când se leagănă toți codri și-nainte și-napoi.
Și din valurile vremii, te întreb: De ce nu-mi vii?
Tu Luceafăr, tu speranță a întregii Românii.
Versuri: Nicu Stancu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Definiția prieteniei -
"Dacă într-o zi îți vine să plângi, caută-mă… Nu promit să te fac să râzi, dar pot să plâng cu tine. Dacă într-o zi îți vine să fugi, c...
-
Ninge, ninge ninge ninge viscoleste si zapada mereu creste vantul bate lasa bata mergem cu toti la olalta hainel...
-
Un secret mi-a spus bunica: „Crizantema, tufănica, Flori de toamnă se numesc, Că atunci ele-nfloresc.” Dar vă spun acum ... -
Satul meu Mi-e dor de satu-n care m-am născut. Îl port ,mereu, la mine-n gând. Uliţa copilăriei,îndepărtată, În satu-n care...
