Oglinda din adânc...poezie de Lucian Blaga

Oglinda din adânc Când mă privesc într-o fântână mă văd cu-adevărat în zi aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi. Când mă privesc într-o fântână ghicesc în faţa mea bătrână cum ceruri şi pământ se-ngână. Când mă privesc într-o fântână ştiu că-n adâncuri foste mume îmi ţin oglindă, ochi de lume. Când mă privesc într-o fântână îmi văd şi soarta, uit de nume. poezie de Lucian Blaga

14 februarie, ziua poetului Grigore Vieru.80 de ani de la nastere

portretul poetului Grigore Vieru de Igor Vieru Poetul Apoi din verdele pom de sus de sub cer,  cu oul privighetoatei pe buze,  coboara-te. Cu propriul sânge boeste-l în rosu. El,  care a stat leganându-se pe ramura patriei. Si pune-l pe sfânta masa a ta,  de care în zori fruntea o bati. Între batrâna ta mama,  între fratele tau si copiii tai mici. „Cântecul a înviat!” Tainic la miezul noptii sa zici. „Adevarat c-a înviat!” tainic sa zica batrâna ta mama, fratele tau,  copiii tai mici. Apoi dimineata, când soarele ciocneste cerul albastru,  spre-a fi rumeni si tari,  copiii sa-si spele obrajii, fruntea cu oul rosu de privighetoare si cu inelul de logodna al parintilor. Iar cântecul sa treaca pe pamânt cu moarte pre moarte calcând. O, tu, poetule!

Toporasi....poezie de Magda Isanos

Toporasi  Cu sacu-i plin de banalitati s-a prezentat si anul asta zana primavara, cu toate-acestea noi ne-am bucurat de parca-ar fi venit intaia oara. Contrazicându-mă cu mine insumi si-n sfarsit, riscând să-mi stric pantofii prin noroi, m-am dus să vad ce flori au răsărit în parcul vast si gol de langa noi. De mult nu mă-ncercase asa dor de viata si calcam nerabdatoare; simteam cum se-nfioara sub picior pamantul umed, fecundat de soare.

"Cea mai cruntă înfrângere e atunci  când te înfrângi singur."   Yanni

O poezie de exceptie pentru suflet....si o voce deosebita Furdui Iancu

A venit aseara mama  Din satucu-i de departe,  Ca sa-l vada pe feciorul, Astazi domn cu multa carte. A batut sfios la usa;  Grabnic i-am iesit in prag  Mi s-a umezit privirea  De iubire si de drag. Sarutindu-i mina dreapta, Ea m-a strins la piept duioasa Si-ntrebind-o cite toate, A intrat apoi in casa.

"Oricine are loc în sufletul meu. Inima mea încă mai bate, ajutată de pastile sau nu. Şi va mai bate mai departe în inimile altora după ce nu voi mai fi. Nu am refugii când visez. În ziua ce vine va fi mai bine. Am drumul meu asumat şi nu mai pun la propoziţiile vieţii semn de întrebare încordat, ci puncte de suspensie timide sau un înălţător semn de exclamaţie. Mă bucur de viaţă ca un copil ce face primii paşi! Nu mai zic nici un cuvânt. Înțelepciunea vieții e simplă; fă ca pe unde ai trecut să fie mai bine ca înainte! Iubirea și iertarea sunt cele două aripi cu care zburăm spre cer. A ierta înseamnă a trăi. Și a trăi înseamnă a iubi."   Ieromonah Hrisostom Filipescu

Refrene reci....versuri - Vio Petre

Refrene reci Se-adună dintr-odată în liniştea din ape dorinţele absurde în cupe de cristal; adună-mă iubite, şi nu lăsa să-mi scape o clipă de ''cu tine'' dintr-un refren banal! Ţi l-am cântat cu ochii, cu gura ţi l-am scris pe-o coală de hârtie, când nu ştiam că sunt în jocul de cuvinte, un adevăr proscris, un ''quelque chose'' amarnic şi-atâta de mărunt. De ce mi se năzare mereu să prind din zbor doar un impuls terestru asemenea cu-n şut când ştiu că azi se poate şi încă ce uşor să iei aripi cu japca sau chiar de împrumut? Dar ce zbor e acela şi ce-nălţimi albastre îmi mai arăţi, iubite, şi-mi spui că-ţi este dor când tu lipseşti cu brio şi aripile noastre Au ruginit a toamnă, uitate-ntr-un răzor? În liniştea din nuferi se naşte-un cântec nou: voi asculta în mine cum pleci, uitând poteci pe unde ochiul vremii a plâns în noi ecou; şi ce dorinţe-absurde şi ce refrene reci! versuri - Vio Petre

Roua dragostei de viaţă...poezie de Ioana Voicila Dobre,

Roua dragostei de viaţă Eu te simt în raza blândă,  Primăvară parfumată!  Și-n dorinţa mea arzândă  Te presimt ca niciodată  Când în zori, pe-o adiere,  Calmă şi uşoară vii  Să creşti mugurii de miere,  Pomilor şi printre vii... Străluceşti și porți în plete  Un noian de violete  Iar din galbene narcise  Împleteşti noaptea la vise! Eu te am în suflet, fată! Tu, mereu îmi înfloreşti  Floarea vieţii, parfumată  Cu idile şi poveşti! Un bujor-aprins zâmbeşte  Unei dalbe lăcrămioare.  Faţa ta iar străluceşte  Lăcrimând de-atâta floare! Roua dragostei de viaţă,  Tot preface-n nestemate Şi mi-am dat cu ea pe faţă  Să fiu primăvară-n toate!