Părintele Arsenie Boca şi Mihai Eminescu

Părintele Arsenie Boca a deplâns viaţa marelui poet Mihai Eminescu, înzestrat de Dumnezeu cu atâta talent. Dacă şi concepţia poetică ar fi unit-o cu concepţia de viaţă creştină, ar fi suferit mai puţin în lumea aceasta şi nu ar fi trecut atâţia ani prin iad, era de părere Părintele Arsenie. Dar prin evlavia pe care a avut-o la Maica Domnului, se mângâia şi uneori se refugia la mănăstire, cu prietenul lui de suflet, scriitorul Ion Creangă, care avea seminarul de teologie de la Mănăstirea Neamţ. Şi totuşi, Eminescu, prin Maica Domnului, a avut parte înainte de moarte de Sfânta Împărtăşanie, după însemnarea care a rămas pe o carte veche de cult, întorcându-se de la gustul amar al atâtor filosofi şi credinţe deşarte care au stors creierii lui Mircea Eliade şi de la cele cu minte scurtă şi poale lungi care i-au întinat viaţa lui Solomon. - Fragment din cartea Mărturia mea despre Părintele Arsenie Boca, de preot Petru Vamvulescu

Omagiu baditei Mihai....poezie de Victor Burde

Omagiu baditei  Mihai Citesc si azi bădiţă, versurile tale Limpezi si clare ca unda de izvor; Găsesc în ele pacea unei catedrale Şi pururea de tine-mi este dor! M-ai învăţat cum să ascult pădurea Şi lacul înstelat ce tremură în unde, “Crăiasa“ nopţii în toată strălucirea Câte poveşti de dragoste, ascunde… Şi tot prin versul tău, am învăţat iubirea, “Glossa ”- mi-a fost povaţă pentru drum, Cu ea prin viaţă mi-am croit menirea Şi multe desluşesc prin ea şi-acum! Tu ţi-ai iubit strămoşii, istoria si ţara Dorindu-i ca să aibă un mare viitor, Ţărani pe câmp îţi cântă “Doina”, vara, Când intră plugu-n reavănul ogor. Ţi-aducem astăzi flori de tei si nufăr, Toţi care cred în geniu-ţi pământean; Bădiţă, vei rămâne pururea “ Luceafăr” Pe glia şi în sufletul acestui neam!

Un singur Eminescu Tu ești cu noi la steaua răsărită, În lacul codrilor şi-n flori de tei, Tot legănându-te câte-o ispită Şi înspre lume aruncând scântei. Tu eşti cu noi...în nopţile tăcute, Cu sute de catarge şi faclii, Vin somnoroase păsări să asculte Şoapta izvorului,..făr-a o ştii. Tu eşti cu noi...luceferi numărând, Când trece lebăda uşor pe ape, Mereu vei da lumina unui gând, Din braţe tot lasându-l să îţi scape. Tu eşti cu noi, deşi trecut-au anii, Pe lânga plopii veşnic fără soţ, Ce-ascund în umbra frunzelor, jelanii Şi-amorul trist al nu ştiu cărui hoţ. Tu eşti cu noi...pe-aceeaşi ulicioară, Sărmanul Dionis...printre scrisori, Mintea şi inima în prag de seară, Sau rugăciunea unui dac...în zori. Tu eşti cu noi pentru eternitate, Sara pe deal...mereu am sa te chem, Oricâte stele zburdă-n libertate, Un singur Eminescu noi avem. Costy Triţă

Liniştea este esenţa inimii.

"Liniştea este esenţa inimii. Nu poţi fi prezent în inima ta, dacă nu te ierţi pe tine însuţi şi nu-i ierţi pe ceilalţi. Nu poţi fi prezent în inima ta, dacă eşti îngrijorat sau furios. Nu poţi fi prezent în inima ta, dacă respiraţia îţi este superficială sau laborioasă. Atunci când respiraţia ta e laborioasă, gândirea îţi este dirijată de frică şi nelinişte. Starea minţii tale îşi are rădăcinile în trecut sau în viitor. Te concentrezi pe ceea ce fac alţi oameni, pe cum să faci ca să te adaptezi lor, sau să te aperi de faptele lor. Ridici în jurul inimii tale o fortăreaţă construită din gânduri. Respiră adânc şi întoarce-te în inima ta. Nu poţi privi totul cu compasiune, decât dacă te întorci în inima ta. Iar cel care nu priveşte cu compasiune, nu vede lucrurile aşa cum sunt. Tot ceea ce percepe, nu e nimic altceva decât o făcătură, o hiperbolă. Când te întorci în inima ta, te afli în liniştea din care vin toate sunetele. Ca o barcă pe ocean, simţi valurile care unduiesc dedesubtul tău. Te mişti împreună cu valurile, dar ştii că nu eşti valurile. Gândurile vin şi pleacă, dar ştii că nu eşti gândurile tale. Rămâi în cadrul fluxului şi refluxului, ieşind şi intrând, simţind contracţia şi expansiunea gândului. Dedesubtul minţii care gândeşte, se află conştientă pură, care nu judecă. De îndată ce descoperi această conştientă, intri în inimă. Atunci, a da şi a primi nu mai necesită nici un efort." Paul Ferrini

Ne e de Eminescu...dor....poezie de Costy Triţă

Ne e de Eminescu...dor Ne e de Eminescu...dor, De versu-i ca o veşnică iubire, Ce-n suflet ne-a pătruns ca un fior Legându-ne cu-n milion de fire. Ne e de Eminescu ...dor, De tot ce încă mai putem a şti, Când stelele se scaldă la izvor Şi luna încă-nvaţă a iubi. Ne e de Eminescu...dor, E înc-acelaşi tânăr plin de vise, Când timpul trece-atâta de uşor Şi cât ferestrele mai sunt deschise. Ne e de Eminescu...dor, E prea puţin-o aripă de clipă, Când taine încă trist îl înfăşor Şi totu-i ca o mare de risipă. Costy Triţă