„Eminescu e intruparea literara a constiintei romanesti, una si nedespartita.”
luni, 14 iunie 2021
Şi, totuşi, cum era cu adevărat Mihai Eminescu?
Şi, totuşi, cum era cu adevărat Mihai Eminescu?
„Era izbitor de frumos. " Chipul lui ne minuna“Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret.
Mihai Eminescu impresiona la prima vedere, avea o charismă extraordinară şi un fizic foarte plăcut.Era izbitor de frumos. Era imposibil să apară într-o sală, fără ca fiinţa sa să atragă privirile chiar ale celor ce nu-l cunoşteau.
"Chipul lui ne minuna şi pe noi, copiii”, scria Mihai Mavrodin într-un articol din anul 1929, din ziarul botoşănean „Ştirea“.
Prin ploile grăbite
Prin ploile grăbite
Tu vezi, iubito, moare frumusețea,
Din neculeasa floare de salcâm,
Iar adierile ating noblețea
Iubirilor născute pe-alt tărâm...
Prin ploile grăbite se strecoară,
O amintire, ca un vals stingher,
Văd steaua ta, se leagănă afară,
Pe-o ramura cuprinsă de mister!
Cum pot să iau în brațe infinitul,
Să te-nfășor în verdele târziu?
Plouă de ieri și nu găsesc chibritul
Să-ți luminez tot cerul purpuriu.
Când cerul și-a pus lacătul pe ușă,
Iar soarele, cu față de fecioară,
Alungă-n vânturi norii de cenușă,
Te chem sub roua florilor deseară...
Doar orologiul numără secunde,
Iar ochii mei întreabă-ncet de tine,
Iubita mea te voi iubi oriunde,
În lumea bucuriilor puține!
O zi minunata!
Buna dimineata!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Definiția prieteniei -
"Dacă într-o zi îți vine să plângi, caută-mă… Nu promit să te fac să râzi, dar pot să plâng cu tine. Dacă într-o zi îți vine să fugi, c...

-
Ninge, ninge ninge ninge viscoleste si zapada mereu creste vantul bate lasa bata mergem cu toti la olalta hainel...
-
Un secret mi-a spus bunica: „Crizantema, tufănica, Flori de toamnă se numesc, Că atunci ele-nfloresc.” Dar vă spun acum ...
-
Satul meu Mi-e dor de satu-n care m-am născut. Îl port ,mereu, la mine-n gând. Uliţa copilăriei,îndepărtată, În satu-n care...