|
Sibylla
E-nmărmurită şi albă pădurea,
Înveşmântată în cristale sclipitoare,
Prin inima ei, sanctuar de Lumină,
Străbate Calea o frumoasă, suavă, Sibyllă.
Fecioara în taină se roagă
La zeii ce suflet i-au dat
Să traverseze în pace pădurea
Cu sufletul deschis, neîntinat.
E început de drum sau început de Lume
Palatul iernii de cleştar?
Oare, copacii i-s prieteni sau martori îngheţaţi
Ce-i însoţesc cărarea spre Înalt?
Zăpadă pură, alb-albastră
O-nvăluie-n lumină de hermină
Şi calea din pădure prinde viaţă
Scăldată-n frumuseţea ei divină.
Din rouă târzie şi raze de soare
E plămădită albastra ninsoare,
Pădurea, în sine, întreagă-i o floare
Şi-n inima ei, Sibylla -
Petală- splendoare…
Floarea Cărbune |
|
|
|
|
|
 |
|
|
|
|
