duminică, 23 octombrie 2016
Mit....de Maria-Ileana Tănase
Pe fruntea zării desluşesc un rid,
înflorit în toamna cu soarele torid,
de-atâta arşiţă cerul s-a zvârcolit,
norii au jelit şi ploaia s-a despletit.
Calc încet, peste umbra unu-i nor,
iar gândul hain se destramă-n dor,
uneori, deznădejdea mă cuprinde
şi-atunci înnod cuvintele flămânde.
Am teamă că norii se vor încrunta
şi ploaia, din nou, se va turmenta,
din hăuri simt ecoul paşilor rătăciţi,
iar ca şi cuvânt s-au întors cuminţi.
Se va mări, tot mereu, depărtarea,
dar gându-mi va fi-nsetat, pururea,
prin ochii de smarald voi privi viaţa,
iar soarele îmi va zâmbi, dimineaţa.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Definiția prieteniei -
"Dacă într-o zi îți vine să plângi, caută-mă… Nu promit să te fac să râzi, dar pot să plâng cu tine. Dacă într-o zi îți vine să fugi, c...
-
Ninge, ninge ninge ninge viscoleste si zapada mereu creste vantul bate lasa bata mergem cu toti la olalta hainel...
-
Un secret mi-a spus bunica: „Crizantema, tufănica, Flori de toamnă se numesc, Că atunci ele-nfloresc.” Dar vă spun acum ... -
Satul meu Mi-e dor de satu-n care m-am născut. Îl port ,mereu, la mine-n gând. Uliţa copilăriei,îndepărtată, În satu-n care...
