
sâmbătă, 23 ianuarie 2016
M-a primit la pieptul ei, pădurea
M-a primit la pieptul ei, pădurea
Şi pe umeri, păsări mii mi-a pus.
Luminiş mi-a strecurat în suflet
Şi-am rămas, de dragoste pătruns.
Şi m-a legănat pe crengi de vise
Când cu frunze m-a împodobit.
Şi-am simţit că mă ridic la ceruri
Când pădurea-n suflet m-a primit.
Şi-am găsit la ea, atâta vară,
Soare-n triluri, zumzet, clipocit!
Şi-am iubit atunci, întâia oară,
Tot ce are viaţa de iubit:
Raza, floarea, drumul şi înaltul,
Râu lunatic ce ridică nori de vis,
Curcubeul, foşnetul, cântatul
Din pădurea vieţii-paradis.
poezie de Ioana Voicilă Dobre
„Una dintre cele mai mari dovezi de iubire pe care
le poti aduce pe lume este să-i lasi pe ceilalti să fie diferiti
de tine si să-i eliberezi de pretentiile si asteptările tale.
Când întelegi cu bunăvointă că ceilalti îsi au propriile lor legi
si că trebuie să-si urmeze propria cale, asa cum trebuie
să faci si tu, nevoia de a-i controla sau a le fi superior începe să pălească." -
John Welwood
Iarna-i un vestit dulgher

Iarna-i un vestit dulgher
Că ea poate, cand voieşte,
Peste rauri pod să puie,
Fără lemne, fără cuie,
Fără nici un pic de fier;
Şi găteşte-aşa deodată,
Pod intreg, dintr-o bucată.
Iarna-i grădinar, cand vrea
Pune albe flori la geamuri,
Fără frunze şi cotoare,
Fără chiar să aibă soare,
Numai cum le ştie ea.
Mie-mi plac, că sunt de gheaţă,
Dar cand sufli, pier din faţă.
George Cosbuc
2016 -Anul Constantin Brâncuși
”Eu am voit să înalţ totul dincolo de pământ.
Cocoşii mei cântă !
Şi păsările mele zboară !”
„Spre imensitatea văzduhului" - aceasta este Pasărea mea.
Copil fiind, am visat totdeauna că aş fi vroit să zbor printre arbori, spre ceruri.
De 45 de ani port nostalgia visului acestuia şi continuu să creez Păsări măiestre.
Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însuşirea în sine, spiritul ei: zborul, elanul...
Nu cred că voi putea izbuti vreodată...
Dumnezeirea este pretutindeni;
şi când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, şi când te simţi umil,
şi când te dăruieşti.
Constantin Brâncuşi în atelierul său parizian
Divinitatea rămâne în opera ta; ea este magică...”
"Jumătate zeu, jumătate ţăran", "un om cu mult
înaintea timpurilor sale" care a făcut "paşi
pe nisipul eternităţii",artist de geniu al secolului XX,
Brâncuşi a exprimat în creaţia sa o viziune
complet nouă asupra lumii.
Ansamblul sculptural Constantin Brâncuşi
de la Târgu Jiu
Poarta Sărutului
Cuminţenia Pământului
Măiastra
La Unire...poezie de Vasile David

La Unire
Domnul Cuza ne-a unit
În zi sfântă de gerar
Dând, în rostu-i cuvenit,
Țării un itinerar.
Numele-i să-l cânte slova
Ca în veci să dâinuiască,
Prinț ce a legat Moldova
Cu Țara Românească.
Vrem - nu vrem, suntem nepoții
Unor oameni grandioși
Ce, atunci, au fost cu toții,
Români demni și curajoși.
Peste Milcov și-au dat mâna
Într-un suflet peste ani,
România era una
Într-o horă la Focșani .
Astăzi, din acea lumină,
A rămas un fir de fum
Și un sentiment de vină
Că ne-am dezbinat pe drum.
Haideți să privim trecutul
Unui vechi și brav popor
Și să fie începutul
Unui falnic viitor.
013 World Synchronized Skating SP-3 Team Russia 1
16 Tinere din Turcia ne demonstrează ce înseamnă să fii expert
la unul dintre cele mai dificile sporturi din lume: patinajul artistic.
la unul dintre cele mai dificile sporturi din lume: patinajul artistic.
Este bine cunoscut faptul că patinajul se află pe lista celor mai frumoase și îndrăgite sporturi, însă acest lucru le întrece pe toate. Priviți și voi ce pot face aceste fete dintr-un simplu exercițiu de patinaj.
Ele intră pe scenă și încep să danseze, însă te va șoca ceea ce urmează să vezi în acest videoclip. Pur și simplu nu am crezut că voi vedea vreodată o așa demonstrație de patinaj. Sincronul și ritmul aplicat de acest grup este infailibil.
Toate aceste domnisoare arata precum campioanele acestui sport și odată ce încep să danseze, piruetele lor îți fură privirea. Reprezentația asta de patinaj artistic te va face să îndrăgești acest sport încă din secunda în care echipa se va pune în mișcare. Privește și tu acest minunat videoclip și rămâi uimit de frumusețea și de talentul acestor prințese!
Autor text: Perfect Ask
Cea mai frumoasă bibliotecă din lume se află în România

Biblioteca Universităţii Tehnice din Iaşi a fost desemnată
cea mai frumoasă bibliotecă din lume.
Chiar dacă în România această bibliotecă nu este cunoscută, se pare că străinii o apreciază. Mai mult de 400.000 de utilizatori au votat în cadrul unui sondaj creat pe boredpanda.com. Sondajul are până acum 12 zile de când a fost creat, iar în urma voturilor,
În momentul de faţă Biblioteca Universităţii “Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) este pe locul 1 în preferinţele utilizatorilor, chiar dacă printre nominalizate se numără capodopere de pretutindeni precum: Biblioteca Colegiului Trinity din Dublin,Biblioteca Regală Portugheză de la Rio de Janeiro, Biblioteca Mănăstirii Admont,Biblioteca Naţională din Praga, Biblioteca Naţională a Franţei sau Biblioteca Congresului Statelor Unite de la Washington.
Această minunată bibliotecă a fost înfiinţată încă din anul 1948 în cadrul actualei Universităţi “Al. Ioan Cuza”.
Biblioteca deţine un număr de 962.528 documente: 522.187 cărţi, 129.332 reviste, 5.042 CD-uri, DVD-uri şi 305.967 documente tehnice.

Biblioteca Universităţii Tehnice se află în interiorul Palatului Universităţii din Iaşi, clădire ridicată în 1860 la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Construcţia, situată în cartierul Copou din Iaşi, în care astăzi funcţionează universităţile „Al. I. Cuza“ şi „Gheorghe Asachi“, a ajuns la forma actuală, prin extindere, la mijlocul anilor 1930.
Pentru cei care doresc vă aducem la cunoștință că atât biblioteca cât și Aula pot fi vizitate oricând accesul turiștilor fiind gratuit.
Acest lucru a fost afirmat de către Profesorul universitar Neculai Seghedin,prorectorul instituției de învățământ superior, care a acordat un interviu postului local de radio.
Biblioteca este un spaţiu de studiu deschis în permanenţă. Are în posesie UN MILION de volume. Cele două spaţii pot fi vizitate împreună pentru că sunt într-o legătură fizică, există un balcon care face legătura între Bibliotecă şi Aulă. Eu pot să afirm fără lipsă de modestie că Aula este cea mai frumoasă din România. Le-am văzut pe toate. Biblioteca, la fel, este de o frumuseţe extraordinară. Ne bucurăm foarte mult pentru faptul că acest spaţiu cultural îndeplineşte o confirmare la acest nivel cultural al valorii şi al spiritualităţii care caracterizează în general Palatul Universitar de la Copou, a declarat Neculai Seghedin pentru Radio Iași.
Mănăstirea Sihastria îmbrăcată in albă nea!

Mănăstirea Sihastria îmbrăcată in albă nea!
foto Lucian Ciobanu
Biserica mare "Nasterea Maicii Domnului"
Din ansamblul constructiilor, biserica centrala prezinta un interes deosebit, datorita faptului ca mesterul a reluat stilul clasic al bisericilor moldovenesti. Echilibrul proportiilor, zveltetea turlei, efectul liniilor, sobrietatea interiorului si simplitatea decoratiei exterioare sunt cateva din caracteristicile ei.
Biserica este construita in plan triconc, de dimensiuni reduse, cu o singura turla asezata pe naos. Este impartita in pridvor, pronaos, naos si altar, avand lungimea in exterior de 21,50 m, latimea la abside de 11 m si inaltimea pe axul turlei de 20 m. Peretii grosi de peste 1,25 m sunt lucrati din piatra de rau, cu putina caramida in partea superioara si var hidraulic.
Intrarea se face prin partea de vest. Initial biserica n-a avut pridvor, cel actual fiind adaugat probabil in 1837, cand s-au efectuat si alte constructii la Sihastria. Mesterul, dorind sa realizeze un pridvor deschis, inspirat poate dupa cel de la Galata sau chiar Moldovita, l-a prevazut cu sase deschideri largi in ziduri, pentru a avea cat mai multa lumina. In anul 1988, cele doua deschideri din partea de apus ale pridvorului s-au acoperit, pictandu-se doua icoane mari in fresca: Acoperamantul Maicii Domnului si Nasterea Maicii Domnului, hramul manastirii. Din pridvor, o usa masiva de stejar, ferecata in fier forjat, duce in pronaos.
Pronaosul este sectionat de un arc transversal suspendat, care ar vrea sa aminteasca vechea incapere destinata mormintelor. In prima parte, bolta este impartita de un arc longitudinal in doua calote sferice paralele, ceea ce constituie un detaliu rar in Moldova, in ceea ce priveste pronaosul. Ambele calote sunt sustinute de cate patru arcuri obisnuite.
Naosul este separat de pronaos doar printr-un arc proeminent. Constructorul renunta intentionat la obisnuitul perete despartitor pentru a nu micsora spatiul, si asa destul de restrans al interiorului; poate a avut in vedere si faptul ca era o biserica a unui schit cu totul izolat, destinata doar sihastrilor iubitori de liniste.
Turla, in forma cilindrica, strapunsa de patru ferestre inguste, este sustinuta de acelasi sistem de arcuri moldovenesti, suprapuse piezis, care preiau descarcarile tamburului si se sprijina pe cei patru pandantivi. Ajuns in forma desavarsita la bisericile Sfantului Stefan cel Mare, acest sistem clasic de boltire este reluat intocmai si la Sihastria, pentru ca putin mai tarziu sa fie parasit pentru totodeauna.
Absida altarului este prevazuta cu doua nise laterale, adanc sapate in grosimea zidului, care tin loc de proscomidiar si diaconicon.
Atat interiorul, cat si exteriorul bisericii sunt lipsite de bogata ornamentatie intalnita la marile ctitorii voievodale. Singurele ornamente interioare, cu semnificatie liturgica, sunt strugurii executati din ipsos, fixati la fiecare unghi si varf de arc.
Biserica mare "Nasterea Maicii Domnului"
Din ansamblul constructiilor, biserica centrala prezinta un interes deosebit, datorita faptului ca mesterul a reluat stilul clasic al bisericilor moldovenesti. Echilibrul proportiilor, zveltetea turlei, efectul liniilor, sobrietatea interiorului si simplitatea decoratiei exterioare sunt cateva din caracteristicile ei.
Biserica este construita in plan triconc, de dimensiuni reduse, cu o singura turla asezata pe naos. Este impartita in pridvor, pronaos, naos si altar, avand lungimea in exterior de 21,50 m, latimea la abside de 11 m si inaltimea pe axul turlei de 20 m. Peretii grosi de peste 1,25 m sunt lucrati din piatra de rau, cu putina caramida in partea superioara si var hidraulic.
Pronaosul este sectionat de un arc transversal suspendat, care ar vrea sa aminteasca vechea incapere destinata mormintelor. In prima parte, bolta este impartita de un arc longitudinal in doua calote sferice paralele, ceea ce constituie un detaliu rar in Moldova, in ceea ce priveste pronaosul. Ambele calote sunt sustinute de cate patru arcuri obisnuite.
Naosul este separat de pronaos doar printr-un arc proeminent. Constructorul renunta intentionat la obisnuitul perete despartitor pentru a nu micsora spatiul, si asa destul de restrans al interiorului; poate a avut in vedere si faptul ca era o biserica a unui schit cu totul izolat, destinata doar sihastrilor iubitori de liniste.
Absida altarului este prevazuta cu doua nise laterale, adanc sapate in grosimea zidului, care tin loc de proscomidiar si diaconicon.
Atat interiorul, cat si exteriorul bisericii sunt lipsite de bogata ornamentatie intalnita la marile ctitorii voievodale. Singurele ornamente interioare, cu semnificatie liturgica, sunt strugurii executati din ipsos, fixati la fiecare unghi si varf de arc.
La New York s-a deschis un magazin unde femeile pot alege si cumpara un sot.
La intrare sunt afisate regulile de functionare ale magazinului :
O femeie decide sa viziteze magazinul pentru a-si gasi un barbat. La etajul unu pe usa este urmatorul afis: “Acesti barbati au un loc de munca!” Femeia decide sa mearga la etajul urmator. Aici vede pe usa urmatorul afis: “Aceasti barbati au un loc de munca si iubesc copiii!” Femeia hotaraste sa urce la etajul urmator. Pe usa vede urmatorul afis: “Acesti barbati au un loc de munca, iubesc copiii si sunt extrem de frumosi!”
-“Wow”, isi spune femeia, insa hotaraste sa mearga la etajul urmator . La etajul al patrulea pe usa este urmatorul afis :”Acesti barbati au un loc de munca, iubesc copiii, sunt frumosi de innebunesti si ajuta si la treburile din casa!”
-“Incredibil” ! exclama femeia. Cu greu pot rezista! Insa decide sa mearga la etajul urmator.
La etajul cinci pe usa este urmatorul afis :”Aceasti barbati au un loc de munca, iubesc copiii,sunt frumosi de innebunesti si ajuta si la treburile din casa si sunt extrem de romantici!”
Femeia este tentata sa ramana si sa aleaga un barbat, insa pana la urma decide sa urce la ultimul nivel.
La etajul sase se afla urmatorul afis : “Sunteti vizitatoarea cu nr. 31.456.012 a acestui etaj. Aici nu sunt barbati, acest etaj exista numai pentru a demonstra ca este imposibil sa satisfaci o femeie. Multumim pentru ca ati ales sa vizitati magazinul nostru!”
S-a mai deschis intre timp inca un magazin asemanator, de unde barbatii isi pot cumpara o nevasta. La primul etaj sunt femei care sunt innebunite dupa s*x. La etajul doi sunt femei care sunt innebunite dupa s*x si nu te bat la cap. Etajele de la 3 la 6 nu au fost niciodata vizitate de barbati !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Definiția prieteniei -
"Dacă într-o zi îți vine să plângi, caută-mă… Nu promit să te fac să râzi, dar pot să plâng cu tine. Dacă într-o zi îți vine să fugi, c...

-
Ninge, ninge ninge ninge viscoleste si zapada mereu creste vantul bate lasa bata mergem cu toti la olalta hainel...
-
Un secret mi-a spus bunica: „Crizantema, tufănica, Flori de toamnă se numesc, Că atunci ele-nfloresc.” Dar vă spun acum ...
-
Satul meu Mi-e dor de satu-n care m-am născut. Îl port ,mereu, la mine-n gând. Uliţa copilăriei,îndepărtată, În satu-n care...