"Un cuvânt poate ridica, dar cu un singur
cuvânt se poate distruge un suflet de om",
poetul Ionel Marin.
marți, 5 ianuarie 2016
De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Adrian Paunescu
De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?
Impozitaţi şi vântul ce adie!
Ar fi păcat să ezitaţi în crima
De-a confisca şi sângele din vine,
Continuaţi prăpădul cu ardoare
Şi răul ce vă face-atât de bine!
Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznădejdea şi oftatul
Şi unghiile care cresc într-una,
Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.
Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri,
Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă,
Lucraţi neiertător şi echitabil,
Impozitaţi şi laptele de mamă.
Dar ce fiscalitate este aia
Din care nu se fură-ntreaga pâine
Acestui neam ce şi-a luat maidanul
De-a nu trăi în lesă ca un câine?
Taxaţi sever şi strângerea de mână!
Impozitaţi total telepatia!
Luaţi atâtea piei câte vă place
Şi desfiinţaţi prin taxe România!
Ce e complicitatea asta bleagă
Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii?
Tot au şi ei ceva să dea ca taxă,
Treziţi-le revolte şi ambiţii!
Voi nu vedeţi că omul mai respiră?
Cât amânaţi sentinţa capitală?
Loviţi la oase naţia întreagă,
Înduioşarea e un fel de boală.
Adăugaţi impozite şi taxe
Pe taxe şi impozite, cuminte,
Impozitaţi şi lacrima şi ploaia!
Taxaţi adânc şi morţii din morminte!
Impozite pe floarea dăruită,
Impozite pe cald, ca şi pe rece,
Impozite pe rouă şi pe lună,
Impozite pe notele de 10.
Cafeaua, ceaiul, apa de fântână,
Fereastra, uşa, merită accize
Când, cu o poftă tragică, Guvernul
Îi dă un nou impuls acestei crize.
Impozite şi taxe pe cuvinte,
Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,
A jupui poporul este nobil,
Când nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere.
Hei, Românie, parcă răstignită,
Degeaba vrem să te-ntrebăm "Quo vadis?",
Nici să trăim aici, nu-i cu putinţă
Nici să murim acum nu mai e gratis.
La luptă împotriva tuturora,
Într-un neomenesc război promiscuu,
Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!
Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!
Sa ne amuzam putin!
Un scotian merge la posta sa trimita o telegrama
„Un scotian merge la posta sa trimita o telegrama:
– Sarut mana doamna, cat ma costa sa trimit o telegrama?
– 10 penny/cuvant.
– Semnatura e tot un cuvant?
– Nu, semnatura nu costa nimic!
– Bun, atunci scrieti asa in telegrama: ” Salut”
– Salut? Doar atat?
– Da!
– Si la semnatura, ce trec?
– „prietenul tau care te asteapta la trenul de 09.00,
la linia 4, gara centrala.””
Tu, omule, cine eşti tu?
Tu, omule, cine eşti tu?
Se plânge timpul de durere, că-n zămisliri,
mărunte arătări de vise, pictate pe pânza unui univers
nebun, naşte-un copil, un om mărunt
ce-n faţa vieţii nu răspunde decât prin fapte
şi prin vorbe
Cine e omul? Cine e?
Un chip, o pasăre, un vis,
căci visul său, purtat adesea, e zarea ce nicicând
n-o prinde,
e-o amforă vicleană, purtând în ea furtună,
sau e-o cascadă…atârnată de urna timpului murdar?
Cine e omul? Cine e?
Un gând, o faptă, un destin,
din visul său cel împletit în flăcări vii
şi ameţitoare…din care ies din când în când…scântei,
sau focul stins…ce-i mut…pe veci?
Cine e omul? Cine e?
Picturi de Anca Bulgaru
Născută la Iaşi şi absolventă a Şcolii de Artă din acelaşi oraş (la clasa prof. pictor Ioan Ginju şi prof. pictor Ghiţă Leonard), Anca Bulgaru a avut privilegiul de a se naşte într-o urbe cu o susţinută activitate artistică şi de a participa la numeroase expoziţii colective, care au şi consacrat-o în mediul cultural ieşean şi i-au adus şi multe premii. „Crescută”, având ca model operele unor mari pictori precum: Grigorescu, Baba, Lautrec sau Dali, Constable sau Renoir, Hatmanu de la Iaşi sau celebrii pictori ruşi, Anca Bulgaru are onestitatea de a recunoaşte şi opera unor valoroşi pictori contemporani, dintre care amintim de: Eduard Sandu, Doru Deliu, David Croitoru, Gheorghe Barbu, Ciprian Stratulat, Andrei Brănişteanu, Dorin Lehaci. Întrebată despre stilul artistic în care şi-ar putea încadra pictura, Anca Bulgaru a răspuns: „În general îmi place să cred că sunt realistă şi în viaţă şi în lucrările mele şi tocmai de aceea nu-mi fac iluzii că pot reprezenta prin tablourile mele un stil anume. Ca orice îndrăgostit de culoare, iubesc impresionismul numai că visele sunt mai greu de pus in culoare....Încerc să redau în pânzele mele, cu modestele mele puteri, ”frumosul” care mă fascinează şi pe lângă care se trece adesea cu pas prea grăbit. Cred că este de datoria mea să slujesc acest vis alături de cei care au aceleaşi preocupări, indiferent că o fac ca amatori sau ca profesionişti consacraţi.” (Tablouri de Vis). Ca omagiu adus oraşului său natal, pictoriţa expune permanent la „Galeriile Top Art” din Iaşi, acolo unde uneori este „colecţionată”, alteori „cumpărată”.
Extras din Cronica de arta - Gheorghe A. Stroia: "Anca Bulgaru - Îngemănarea sclipirilor divine ale unui destin, pus în slujba artei" -
De azi îți sunt povară, mă iartă drag copil
De azi îți sunt povară, mă iartă drag copil
Sunt un bătrân bolnav, cu sufletul umil
Uit atât de multe, sunt speriat de viață
Dar vreau ca să te știu, cu zâmbetul pe față.
Te-am legănat pe brațe, când te durea ceva
Doar eu cu mama ta, nimeni altcineva.
Azi brațul meu bătrân, îmi tremură întruna
Și timpul m-a uscat, băiatul meu, ca pruna.
Când tu erai copil, și ne-ntrebai mereu…
La toate-ți răspundeam, nu ne era prea greu.
Cu mintea mea uitucă, pun întrebări prea multe
Dar sunt nevinovate, nu vor să te insulte.
Nu mă certa copile, de vărs supa pe mine
Când tu erai copil, eu nu țipam la tine.
Așa e legea firii, omu’ spre bătrânețe…
Precum copilul mic, din nou ‘tre să învețe.
Îndură-te de mine, deși îți sunt povară
Bătrânețea, știi? Atât mi-e de amară!
Mai stau un timp cu tine, dar la un asfințit
Se va găta amarul, mi-e viața pe sfârșit!
Eu voi pleca copile, să fiu cu a ta mamă
O tot aud mereu, pe nume cum mă cheamă!
N-am să-ți mai fiu povară, mă iartă de ți-am fost
În inimă la tine, căutat-am adăpost!
Marinela Florina Jurca
De gheaţă floare la fereastră....Ovidiu Oana-pârâu
De gheaţă floare la fereastră
Un ger câinos se-aşează-n noapte,
Și ţintuieşte stele-n cale.
E-aşa de frig că-ngheaţă şapte
Straturi de-omături de pe vale.
Încremenesc pâraie-n unde,
Ca nişte nefireşti fantasme
Şi orice-i viaţă se ascunde.
Decorul, parcă-i rupt din basme!
Iar astrul nopţii pare-o umbră,
Ce-i strâmbă nopţii-nfăţişarea,
Făcând-o să ne pară sumbră
Lucire, ce chiorăşte zarea.
Sub chiciuri ologesc copacii,
Pierzându-şi crengile ce crapă.
Şi despuiaţi rămân săracii,
Când lăstărişul îşi îngroapă.
Apoi, sub soare,-n dimineaţă,
Se-nmoaie-arsura din natură.
Doar vrăbii se întorc la viaţă,
Şi ciripesc cerşind căldură.
Copiii aciuaţi prin casă,
Uimiţi privesc de lângă glastră,
Cum frigu-ncepe iar să coasă,
De gheaţă floare la fereastră.
***
Boboteaza (Iordanul) - 6 ianuarie
Boboteaza (Iordanul) - 6 ianuarie: la Boboteaza nu se spala rufe, apa sfintita luata acum are puteri miraculoase, ea nu se strica niciodata. La Boboteaza se sfintesc toate apele, iar preotul se duce la o apa unde va arunca crucea. Mai multi barbati se arunca in apa ca sa o aduca inapoi, iar cel care va scoate crucea din apa va avea noroc tot anul.
Iordanitul femeilor: in satele din nordul tarii, pe vremuri, femeile se adunau in grupuri mari acasa la cineva si duceau alimente si bautura. Dupa ce serveau masa, ele cantau si jucau toata noaptea. Dimineata ieseau pe strada si luau pe sus barbatii care apareau intamplator pe drum, ii luau cu forta la rau amenintandu-i cu aruncatul in apa. Tot acum, in unele regiuni, avea loc integrarea tinerelor neveste in comunitatea femeilor casatorite prin udarea cu apa din fantana sau dintr-un rau. In noaptea de Boboteaza, tinerele fete isi viseaza ursitul. Ele isi leaga pe inelar un fir rosu de matase si o bucatica de busuioc; busuioc se pune si sub perna. Fetele care cad pe gheata in ziua de Boboteaza pot fi sigure ca se vor marita in acel an.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Definiția prieteniei -
"Dacă într-o zi îți vine să plângi, caută-mă… Nu promit să te fac să râzi, dar pot să plâng cu tine. Dacă într-o zi îți vine să fugi, c...
-
Ninge, ninge ninge ninge viscoleste si zapada mereu creste vantul bate lasa bata mergem cu toti la olalta hainel...
-
Un secret mi-a spus bunica: „Crizantema, tufănica, Flori de toamnă se numesc, Că atunci ele-nfloresc.” Dar vă spun acum ... -
Satul meu Mi-e dor de satu-n care m-am născut. Îl port ,mereu, la mine-n gând. Uliţa copilăriei,îndepărtată, În satu-n care...
