LUNI, 30 MARTIE, SE ÎMPLINESC 623 DE ANI DE LA PRIMA ATESTARE DOCUMENTARĂ.

poza deschidere stire la multi ani pentru municipiul Roman
Muzeul de Istorie Roman organizează luni, 30 martie, în sala de festivități a Palatului Nevruzzi, o manifestare dedicată Zilei Municipiului Roman, 30 martie 1392 – 30 martie 20015.

Rădăcini în istorie!poza interior stire la multi ani pentru municipiul roman
Prima atestare documentară este Uricul din 30 martie 1392 (hrisov de danie către Ionaş Viteazul, în care a fost scris "în cetatea noastră, a lui Roman voievod"), numele oraşului fiind preluat de la numele voievodului Roman I Muşat (1392-1394) și este celebrată în fiecare an prin manifestări culturale.

Situat în inima Moldovei, Romanul, fost târg, reşedinţă a Ţării de Jos a Moldovei, reşedinţă de judeţ, actualmente municipiu, atrage prin obiectivele turistice şi monumente dar şi prin posibilităţile de agrement. Ţinutul Romanului reprezintă o adevărată comoară de relicve istorice care dovedesc importanţa acestui centru al Moldovei, vestigii din diferite timpuri (paleolitic, neolitic, etc.) atestând existenţa de milenii a unor aşezări în zonă încă din Epoca Bronzului.
Oraşul Roman este unul din puţinele oraşe din Moldova care se poate mândri cu existenţa a două cetăţi: Cetatea Muşatinilor, cea mai sudică fortificaţie moldovenească de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi Cetatea Nouă a Romanului construită de Ştefan cel Mare (domn al Moldovei în perioada 1457–1504) la locul de confluenţă a râurilor Moldova şi Siret.