Noaptea deasă ....poezie de Bujor Voinea

Noaptea deasă

Bujor Voinea

M-am cufundat în noaptea de demult
Încât afară mi-au rămas doar niște
Păreri de rău că poate să se miște
Limba de ceas, de care mai ascult.

Pendula mare se lăsa greoaie
În umbra nopții, cu un sunet bun
De catifea, cu nuanțe de săpun
Rămas de la iubita mea, în baie.

Pe patul roșu, roșu cardinal,
Poate pisica mai torcea și dacă
Îmi amintesc, aș fi dorit să tacă
Din torsul ei atât de infernal.

Pentru că noaptea parcă învățase
Să mă privească într-un fel supus, 
De când lumina mi-a venit de sus
Și-acum îmi luminează și în oase.

Par constelații, eu întunecat
Învălui totul doar cu claritate,
Așa încât secundele uitate
Sunt tot ce poate fi adevărat,
Cu toate că-s în noapte cufundat.