Doi ochi albaștri
De ce oare-ți ascunzi chipul
când te caut printre aștri?
Mi-ai lăsat doar amintirea
dragă, a ochilor albaștri.
În surâsul lor șăgalnic
am simțit focul din suflet,
dorul ce-l purtai năvalnic,
dincolo de timp și cuget.
Ți-ai pus stavilă iubirii
bunul simț a triunfat,
luptând împotriva firii,
ferindu-te de ...păcat.
Ai plecat în veșnicie
mergi de-acuma printre aștri,
am rămas cu amintirea
tristă a ochilor albaștri.
Timpul meu se scurge, iată,
a rămas puțin și gol,
aș mai vrea să fiu odată,
fata ce-a jucat un rol.
Te voi căuta-ntre aștri,
nu mă pot lupta cu soarta,
în taina ochilor albaștri,
ce-au iubit numai odată.
Te voi dezlega de truda,
ce-a împiedicat iubirea,
de patima furibundă,
îndeplinindu-mi menirea.
Flora M. Stanescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu