Mărturisire
Uneori îmi uit sufletul
închis în poezie
şi ies golită
de sentimente.
Nu văd oameni,
ci lumini,
umbre,
tăceri.
Lasă-mă, poezie,
să văd lumea
aşa cum este!
Să trăiesc,
să dorm,
când visele m-aşteaptă.
Dă-mi, te rog, sufletul înapoi,
să pot pleca dincolo,
în nemurire!
La vremea Judecăţii,
mă va întreba Domnul:
Ce-ai făcut cu sufletul?
Și eu ce-I voi putea răspunde?
L-am uitat, Doamne,
închis în poezie.
Iartă-mă!
Angelina Nădejde -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu