Tristețea noastră
Tristețea noastră cea nevinovată
Rodește-n parte, parte se usucă,
Voind să-nvețe clipele să ducă
Geana de suflet unde ni se-arată.
Să schimbe sensul unui fir subțire
Dinspre nimic în sigura scăpare
A inimii de umbre secundare,
Abstracte fiind ca grâul în iubire.
Nu știu ce sunet murmură iertarea
Și nici cuvinte nu cunosc să spună,
Pentru că floarea știe să apună
În valul nopții înghițind culoarea.
Bujor Voinea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu