Poem de fructe coapte ...
Mai ştii când miroseam a vară şi a pepeni ?!
Când buze dulci , cu struguri negri sărutai ?!
Mai ştii cărarea , nesfârşită , printre jnepeni ,
Ce ne-am croit-o-n prima noastră lună , mai ?!
Mai ştii cum luna , veşnic ne-ntrebată ,
Dansa-n penumbre-n cameră la noi ?!
Şi-n gura mea , cu-a ta îngemănată ,
Striveam râzând , aceeaşi boabă , amândoi ?!
Ţineai în palme , tâmpla mea fierbinte ,
Zvâcnea sub gene , floarea de mirări ,
Mi-ai şters pe-obraz , un bob de mărgărinte ,
Şi-ai spus c-am gesturi moi ! Cu iz de-nfiorări ...
Mi-e dor de tine , soare , şi-i luna ne-ntrebată ,
Mi-e dor de tine , aer , şi te respir parfum ,
Mi-e dor de tine , fruct ! De pielea-ţi aromată !
Mi-e dor de tine-atunci ! Mi-e dor şi de acum ...
Când îmi răsfir poemu-n amurguri tămâioase ,
Când îţi aduci aminte , sau poate-ţi amintesc ,
Când buzele-ţi , de pepeni , sunt roşii şi zemoase ,
Am un P.S ( I love you ) , pe tot ce-ţi frunzăresc !
Iolanda S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu