Ca o tradiție nemuritoare, din primele veacuri creștine și până în ziua de astăzi, ramurile de salcie sau de finic sunt binecuvântate de preoți la finalul slujbei de Florii în toate Bisericile și mănăstirile din cadrul Bisericii Ortodoxe, iar credincioșii care participă la slujbă le iau și le duc în casele lor, așezându-le la icoane, în colțul de rugăciune, sau păstrându-le în alt loc curat. Semnificația acestui gest este una profundă: credincioșii Îl primesc pe Hristos în casele și în sufletele lor în această zi care marchează începutul Săptămânii Mari cu deosebită bucurie, așa cum au făcut și evreii de odinioară la Ierusalim, însă cu o diferență care „face diferența”: bucuria de la o săptămână distanță a Învierii din morți a Mântuitorului.Așadar, fie că purtăm în mâini ramuri de finic, măslin sau salcie, în ziua Floriilor să ducem la casele noastre aceste simboluri ale biruinței și ale nemuririi, bucuroși că am reușit să biruim ispitele din timpul postului, că am primit iertarea păcatelor la scaunul de spovedanie, în fața icoanei lui Hristos, prin pocăință și prin săvârșirea tuturor faptelor bune. Nu doar în această zi, ci de peste două mii de ani, fiecare dintre noi continuă să fie un cetățean al Ierusalimului care l-a primit pe Hristos. Cum? Cântând la fiecare Sfântă Liturghie, înainte de sfinţirea Cinstitelor Daruri, precum odinioară, ierusalimitenii: „Osana întru cei de sus. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu