Suflete goale
În suflete goale lumina-i de gheață,
Nu trece de praguri mai mult de un pas,
Se-adună în locul, din umbră, rămas,
Doar resturi morbide de zgură și ceață.
Și nici nu se poate aprinde vreo torță
Când șuieră vântul prin suflet, pustiu,
De moare lumina, nimic nu e viu,
Iar răul izbește năpraznic, în forță.
Mai poate, vreodată, iubirea să zboare
În suflete goale? Mă-ntreb și nu știu,
Și cât mi-aș dori, ca să pot, eu să fiu
O rază de soare-ntr-un suflet pustiu.
Am lacrimi în ochi, mi-e târziu și mă doare
Că nu pot sădi doar iubire și soare.
Silvia Risnoveanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu