Ecouri stinse ... (lui S. Esenin)
Aleargă troica iute peste cale,
Peste omătul aşternut agale.
Se-aude sunet viu de clopoţei
Desprins din hamuri de căluţii mei.
Copitele-n zăpadă se afundă
Cu bufnituri ce câmpul îl inundă,
Ritmate-n timp cu glas de zurgălăi
Pudrată armonie peste văi.
Iar clinchetul se pierde printre dealuri,
Cum pierd arinii chiciura pe maluri
Şi-n urmă numai vântul mai adie,
Ecouri stinse dintr-o simfonie.
Târziu pe zarea largă se întinde,
O linişte ce nu o pot cuprinde.
Doar fulgii se aud cum se aşează
Pe pături ce în alb se colorează.
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu