Poveste de-o secundă...poezie de Gina Zaharia

Poveste de-o secundă  . O secundă-n bob de rouă se topea în zi de vară  Când zări, în lanul verde, ceasul unei stări de seară;  Ea gonea spre râuri limpezi, n-avea drum prin preajma lui, El - ceas prăfuit şi singur, ea, secunda nimănui…  . Peste drum toţi grănicerii s-adunaseră la sfadă.  Aveau ordin să distrugă clipele de promenadă!  Cine, ce-ar avea cu mine? se-ntrebă ţesându-şi fire,  Nu prezint niciun pericol, sunt doar strop întru zidire! . Și zbură cu mii de fluturi, peste jocu-ameţitor  Dovedind că niciodată n-o să stea în preajma lor;  O atrase ticăitul unui ceas dintr-un refren,  Dar închise-ndată ochii. Era cântec din infern!  . Zarvă mare, tropot iute, cadenţau cu toţii-n cor, Numai ceasul de pe munte fluiera încetişor,  Ca un susur de legendă împletea cascade noi,  Căutând, la umbra lunii, pace pentru amândoi.  . Vino, se-auzea prin lacrimi, vocea-i stinsă de ruine, Eşti secunda vieţii mele, vino să trăieşti în mine! M-am oprit în timp sălbatic, te aştept de peste-un veac, Nu mă simţi că fără tine sunt mereu tot mai sărac? . Se-nălţă în valuri scumpe, ea secundă între stepe  Căutând în grabă ace, pregătită să înţepe;  Dar zări pe pragul vremii calendarul de aramă  Strălucind în strai de gală. De ce oare să se teamă? . S-a făcut tăcere mare, grănicerii-au obosit;  Îşi luă zborul şi deodată-n ceasul vechi a poposit. Nu te teme, zise-o voce răguşită de chemare,  Iată, locul tău e veşnic îmbrăcat în sărbătoare!  . Vino să culegem vise, să le dăm stropi de izbândă, Soarta noastră-i o pecete pe oglinda lumii crudă! Dacă?... se-ntrebă secunda, poate doar mi s-a părut… Iară ceasul nu-i răspunse şi-o atinse c-un sărut.  . Lângă ei cântau deodată toate stelele în cor,  În cămăşi de dor brodate se-mbătau lângă izvor,  A trecut o veşnicie, cât să-şi spună nemurirea;  Iar secunda din poveste făcu pact cu fericirea.  . Erau ei, un munte mare în cetatea viselor,  Ea purta cărarea-n suflet, el în vârful crestelor,  Se jucau cu depărtarea, făceau bulgări de lumină, Dar în vadul de credință s-a pitit o stea străină.  . N-au văzut cum grănicerii, la apel, în prag de seară,  Plănuiau în şapte feluri să-i topească-n nopţi de ceară;  S-au trezit într-o trăsură, ea - regină pe apus  El - un tropot de legendă ce mergea în sens opus.  . Se zăresc în pragul nopţii, au ferestrele-nghețate.  Soarele scrie-o poveste despre poduri suspendate;  O citesc cu voce tare, ea și-a prins în piept o arcă. El o urcă-n calendare. E povestea lor săracă...