Marin Preda ....Întoarcerea fiului rătăcit

Întoarcerea fiului rătăcit E dimineață, am gura amară și cârcei în tot corpul. Peste geam văd pâinea rotundă și inaccesibilă ca idealul unui adolescent. Mă întind și mă las fără să vreau în voia mea însumă și cuget banal că lumea-i inutilă și trăiește fără nici un rost... Așa cum sunt mă cuprinde nostalgia boabelor de porumb coapte-n tarabă și a mămăligii cu brânză friptă pe jeratic a oamenilor proști... Nu-i nimic, că doară ți-ai propus să fii luptător și să cucerești lumea și ai nădejdea să revină niște timpuri ce nici măcar nu le cunoști. Acum dă-te jos din pat și caută și muncește fiindcă nu-i rușine. Eu, ascultă-mă: am fost rând pe rând mareșal după caruri mortuare, am spălat pe jos, am ținut filozofic de coarne roaba și am măturat măreț și „degaje” pe trotuare. Nu mai scrie versuri prozatorule care faci patetic foame. Punctează de vrei mizeria sau descrie ca un Neron o vâltoare, urmărește ca prostul un copil ce duce înghețat un lemn în sanie sau fugi ca un foiletonist după inspirație pentru intriga fascicolei viitoare. - Da, dar în mine se prăbușesc o mie de visuri. Sunt tot atât de gol și inutil cum am plecat de-acasă și așa cum sunt m-a cuprins nostalgia boabelor de porumb coapte-n tarabă și a mămăligii părintești aburinde și calde de pe masă...