Mănăstirea Voroneţ, „Capela Sixtină a Estului”

Mănăstirea Voroneţ, „Capela Sixtină a Estului”  Mănăstirea Voroneţ, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai trei luni şi trei săptămâni, un record pentru acea vreme. Mănăstirea este situată la sud de oraşul Gura Humorului din judeţul Suceava, pe valea râului Voroneţ. Legenda originii bisericii îi uneşte pe voievodul Ştefan cel Mare şi cuviosul părinte Daniil Sihastrul, primul stareţ al mănăstirii. farmecul uneia dintre cele mai vechi aşezări monahale de pe teritoriul românesc  De mici proporţii, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puţinele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-şi păstrează în mare măsură forma iniţială.  Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ştefan cel Mare, anul 1496. În scenele din altar şi din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atenţia mai ales: Cina cea de Taină, Împărtăşirea Apostolilor, Spălarea picioarelor, Ciclul patimilor şi tabloul votiv al domnitorului Ştefan cel Mare. Pictura exterioară a Voroneţului, datând din timpul domniei lui Petru Rareş, este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reuşit ansamblu al artei feudale moldoveneşti. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viaţă, însufleţite, fireşti. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare şi în care predomină verdele şi albastrul, prin compoziţia larg desfăşurată a diferitelor scene.  Faţada de vest, cu impresionanta scenă a Judecaţii de Apoi, este alcatuită compoziţional pe patru registre. În partea superioară se află Dumnezeu Tatăl, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, încadrată de apostoli aşezaţi pe scaune. De la picioarele Mântuitorului porneşte un râu de foc în care păcătoşii îşi află chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh, simbolizat în forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie şi Protopărinţii neamului românesc - având spre nord un grup de credincioşi călăuziţi de Sfântul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioşi care primesc dojana lui Moise. În registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpăna care cântareşte faptele bune şi pe cele rele, lupta dintre îngeri şi demoni pentru suflete; în zona de nord raiul, iar în cea de sud iadul.  O notă caracteristică a acestor fresce o constituie şi bogata imaginaţie creatoare a realizatorilor ei, care introduc în compoziţie elemente folclorice, cum ar fi arhanghelii care suflă din buciume, instrumente specifice păstorilor de munte. În interiorul bisericii reţin atenţia jilţurile şi stranele din secolul al XVI-lea, printre altele un jilţ domnesc, o adevărată capodoperă a sculpturii în lemn, mormântul mitropolitului Grigore Roşca, din pridvor, şi mormântul sihastrului Daniil, din pronaos.