LUNI, 30 MARTIE, SE ÎMPLINESC 623 DE ANI DE LA PRIMA ATESTARE DOCUMENTARĂ.
poza deschidere stire la multi ani pentru municipiul Roman
Muzeul de Istorie Roman organizează luni, 30 martie, în sala de festivități a Palatului Nevruzzi, o manifestare dedicată Zilei Municipiului Roman, 30 martie 1392 – 30 martie 20015.
Rădăcini în istorie!poza interior stire la multi ani pentru municipiul roman
Prima atestare documentară este Uricul din 30 martie 1392 (hrisov de danie către Ionaş Viteazul, în care a fost scris "în cetatea noastră, a lui Roman voievod"), numele oraşului fiind preluat de la numele voievodului Roman I Muşat (1392-1394) și este celebrată în fiecare an prin manifestări culturale.
Situat în inima Moldovei, Romanul, fost târg, reşedinţă a Ţării de Jos a Moldovei, reşedinţă de judeţ, actualmente municipiu, atrage prin obiectivele turistice şi monumente dar şi prin posibilităţile de agrement. Ţinutul Romanului reprezintă o adevărată comoară de relicve istorice care dovedesc importanţa acestui centru al Moldovei, vestigii din diferite timpuri (paleolitic, neolitic, etc.) atestând existenţa de milenii a unor aşezări în zonă încă din Epoca Bronzului.
Oraşul Roman este unul din puţinele oraşe din Moldova care se poate mândri cu existenţa a două cetăţi: Cetatea Muşatinilor, cea mai sudică fortificaţie moldovenească de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi Cetatea Nouă a Romanului construită de Ştefan cel Mare (domn al Moldovei în perioada 1457–1504) la locul de confluenţă a râurilor Moldova şi Siret.
Între secolele XV – XVI, oraşul era cunoscut sub numele de "Târgul de Jos", el fiind şi reşedinţa "Ţării de Jos". Tot atunci, Episcopia din Roman devine o a doua mitropolie a Moldovei. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Romanul ocupa primele locuri în ceea ce priveşte numărul de negustori.
În 1834 oraşul devine capitala judeţului Roman. În anul 1845, Romanul figura printre primele 5 oraşe importante ale Moldovei. Unirea Principatelor Române a imprimat oraşului o activitate febrilă, Romanul fiind un puternic centru unionist. Oraşul şi judeţul Roman au adus o contribuţie însemnată la războiul pentru independentă din 1877 – 1878.
Societatea Culturală ”Roman Mușat” va publica lucrările sesiunii de comunicări științifice din 30.03.2015, la împlinirea a 623 de ani de la
prima atestare documentară a orașului Roman. Volumul se va intitula „Studia Romanensia XIII” și va cuprinde lucrări științifice prezentate cu această ocazie.
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu