ŞANSE...poezie de Lucia Barbu

Sanse Lucia Barbu Eu bat la porţi, dar toate-s încuiate. Să evadez aş vrea, dar asta nu se poate. Mă-ncercuie hapsân doar ziduri de cetate, Sunt doar o pasăre captivă în singurătate. Cresc între ziduri sumbre , tufe de mărăcini. Se răsucesc bizar, pe lujere doar spini Şi numai mătrăguna, mai rade prin grădini, Care rodeau odată puzderii de măslini. Din când in când, miroase-a frunze arse, Mirosul vieţii când îţi face farse. Când visele pe dos îţi sunt întoarse Să evadezi din tine-s singurele şanse.

Nu-i drept...

Uimire ...poezie de Mariana Rogoz Stratulat

Uimire 

Ei mergeau 

unul spre altul

fără să se cunoască,

fără să se vadă.

Fiecare

cu nopţile lui...

În zori s-au privit uimiţi,

şoptindu-şi: 

- iubita mea... 

- iubitul meu...

Ea îi mângâia ochii cerului,

el o săruta 

cu focul dorului,

cu răcoarea gândului...

Au adunat împreună

cuvintele,

apele,

clipele. 

Ea i-a dat iubirea,

el, o frunză de smochin...

Mi-e dor

Mi-e dor

Mi-e dor de-orasul din copilarie,

Mi-e dor de zilele trecute 

Pe cand zburdam cu veselie,

Mi-e dor de noptile pierdute, 

Ce imi pareau o vesnicie.

Mi-e dor de muntele cu nor,

Mi-e dor de freamat lin de brazi,

De murmur tainic de izvor,

Mi-e dor de tine azi!

Mi-e dor de zilele copilariei,

De fluturi si de cant de nai,

De gustul aromat al viei,

De chipul tau, de al tau grai,

Mi-e dor de tine, dor...

poezie de Sergiu Ivanov

Te duci, copilărie...poezie de Radu Pietreanu

Te duci, copilărie...

Motto:

Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil,

Aş da orice pe lume să redevin copil.

Zburdam prin curtea plină cu raţe şi găini

Trăiau pe-atunci părinţii şi rude şi vecini,

Mi le-ai luat pe toate şi-o lacrimă îmi storci,

Te duci, copilărie, şi nu te mai întorci.

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist,

Balaurul e şmecher, iar Făt Frumos e trist,

S-au inventat claxoane, adio zurgălăi,

Te duci, copilărie, cu toţi eroii tăi.

Un prof ce ne-nvăţase cum să plantăm stejari,

A defrişat pădurea vânzând-o pe dolari,

Cu cât urcăm în vârstă ne suntem mai străini,

Te duci, copilărie, şi devenim haini.

Bunica şi bunicul ce mă-nveleau cântând,

Sunt două cruci de piatră şi tac pe sub pământ,

Şi mai era şi crângul, şi-un râu şi nişte tei,

Te duci, copilărie, pe toate mi le iei.

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea,

Fugeau din boltă norii şi soarele zâmbea,

Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera,

Te duci, copilărie, cu fericirea mea.

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc,

Iar după bătălie mergeam să bem un suc,

Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi,

Te duci, copilărie, şi devenim mai răi.

Mă zgâriam pe braţe urcând în corcoduş,

Iar cel mai bun prieten era un căţeluş,

Eram atât de veseli fugind prin porumbişti,

Te duci, copilărie, şi devenim mai trişti.

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus,

Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus,

Acum la doctor mergem, plecându-ne umili,

Te duci, copilărie, şi devenim fragili.

poezie de Radu Pietreanu

Eram copii ... desculţi şi goi,...preluare net

Eram copii ... desculţi şi goi,

Trăind prezentul ...în natură,

Jucându-ne în iarbă şi noroi

Pe luncă sau în bătătură.

Am fost şi buni, am fost şi răi...

Într-o Oroftiană... rătăcită,

Poznaşi şi plini de vânătăi

Copilărie ... tristă-fericită.

Eram în curte între animale,

Crescându-ne unii pe alţii,

Sau în grădină, între cereale,

Primind instrucţiuni sau ... observaţii.

Apoi ... ne-am răspândit în lume,

Și foarte raaaaaar ... ne mai vedem....!!!!!!!!!