Uimire
Ei mergeau
unul spre altul
fără să se cunoască,
fără să se vadă.
Fiecare
cu nopţile lui...
În zori s-au privit uimiţi,
şoptindu-şi:
- iubita mea...
- iubitul meu...
Ea îi mângâia ochii cerului,
el o săruta
cu focul dorului,
cu răcoarea gândului...
Au adunat împreună
cuvintele,
apele,
clipele.
Ea i-a dat iubirea,
el, o frunză de smochin...
Apoi
au întors clepsidra
plecând să se caute
într-o altă viaţă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu