Sa ne amintim de Eminescu...

OMAGIU...: Nicu Stancu

OMAGIU...

Lacul codrilor albaștri plânge-n iarnă pe cavou,

Plâng și plopii-n deal pe Bucium fără soț și fără El,

Nu au trecerea să-i cânte, un ilustru menestrel...

Suferă și mult tânjește teiul sacru din Copou.

Dacă ramuri bat în geam, nu e vers nu e penel,

Să-i picteze nemurirea într-un ireal tablou, 

Buciumul cu jale sara, l-auzim ca un ecou,

Și de câte ori iubito, De-aș avea... ar fi la fel.

Ei...! Și dacă va apare în aceste timpuri noi,

Cât la critici ar răspunde Epigonii-n versul lor?

Doina ar avea răsunet, și Mai am un singur dor,

Când se leagănă toți codri și-nainte și-napoi.

Și din valurile vremii, te întreb: De ce nu-mi vii?

Tu Luceafăr, tu speranță a întregii Românii.

Versuri: Nicu Stancu

Cald si frumos in suflet sa va fie!

"Numără-ți faptele bune în fiecare dimineață și

 umple-ți mintea cu gânduri pozitive."

"Umple-ţi zilnic inima cu speranţă şi împarte la toţi."

Un cos cu flori pentru toti sarbatoritii zilei de astazi! La multi ani!

Murim câte puțin

Murim câte puțin

Murim în fiecare zi câte puțin,
De dor, de nepăsare, necredință
Și rar ne întrebăm: de ce trăim?
Și-adesea ne refugiem în suferință.

Murim în fiecare zi câte puțin
Și mor în noi atâția oameni, vise!
Urmărim tăcuți cu toții un Destin
Și batem deseori la porți închise.

Murim câte puțin în fiecare zi
De nostalgii, de amintiri, de fericire,
Murim și niciodată nu vom ști,
Câți îngeri plâng în noi, de neiubire.

Corina Herghelegiu