Macar putin ... Popa Ines Vanda

Macar putin Popa Ines Vanda Te-am luat din lumea ta pustie  Și te-am sădit la mine-n trup  Te-am recompus în poezie  Să-mi fi o mică păpădie  În dansul vieții mele rug.  Ți-am dat culoare și lumină  Cu drag și dor te-am descântat  Și te-aș fi vrut faclie vie  În eul meu, un împărat.  Ți-am creionat în ochi albastrul  Cu albatroși să zbor mereu, Pe buze ți-am sculptat sărutul

Mama....

Mama....

In vaduri ape repezi curg

Si vuiet dau in cale,

Iar plopi in umedul amurg

Doinesc eterna jale.

Pe malul apei se-mpletesc

Carari ce duc la moara -

Acolo, mama, te zaresc

Pe tine-ntr-o cascioara.

Tu torci. Pe vatra veche ard,

Pocnind din vreme-n vreme,

Trei vreascuri rupte dintr-un gard.

Iar flacara lor geme:

Clipeste-abia din cand in cand

Cu stingerea-n bataie,

Lumini cu umbre-amestecand

Prin colturi de odaie.

Povestea cerbului

Povestea cerbului

,,Traia odata-ntr-o padure, un mos batran cu baba lui

Erau sarmani ca vai de lume in adancimea codrului.

Mosneagul nu mai vrea nimica, ci numai moartea si-o dorea

Dar baba tot mai vrea sa aiba un suflet tanar langa ea.

“Sa fie un copil cuminte, un catelus sau un pisoi

Dar tot mai vreau s-aud cum sufla o alta viata langa noi”.

Si Domnul s-a-ndurat de baba si-un pui de cerb i-a daruit

Un pui de cerb cu stea in frunte gonit din codru si ranit.

Sageata-i strapunsese gatul, din rana sangele-i curgea

Si lacrimi mari curgeau din ochii frumosi, rotunzi, ca de margea.

L-a sarutat pe frunte mosul, sarmana baba l-a legat

L-au ingrijit cu grija mare si ranile i-au vindecat.

Era frumos si bland, sarmanul, sarea voios din loc in loc,

Venise ca o vraja noua de fericire si noroc.

,,Celebra statuie a lui Iisus din Rio

de Janeiro este cunoscuta de toata lumea, însă foarte puţini ştiu 

că sculptorul chipului Mântuitorului este românul Gheorghe Leonida. 

Acesta provine dintr-o familie care a dat ţării numeroase 

personalităţi (inginerul Dimitrie Leonida si Elisa Leonida Zamfirescu.)''

Strai nou

Strai nou 

-Tată, dar cămaşa asta 

Are flori, are mărgele…

Cine le-a cusut tătucă,

Şi câţi bani ai dat pe ele?

Vezi tu lada asta veche…

Cu lacată şi cu flori?

Uite-aici ţineam eu straiul

De-mbrăcat la sărbători.

Mi l-roma dat şi mie tata,

El, l-avea de la bunei…

-Să îl porţi cu rânduială

Şi să-l dai la nepoţei.

Port acum şi-s tare mândru

Că sunt pui de românaş…

Iar costumul de la tata

Îl păstrez pentru urmaşi…

Mariana Adascalitei

Nu ştiu de ce

''Nu ştiu de ce, câteodată, duminica

Îmi aduc aminte de tine.

Poate pentru că-i sărbătoare

Iar tu, o sărbătoare ai fost pentru mine.

Uneori amintirile au chiar şi umor.

Zâmbesc singură la imagini fragile

Şi mă bucur de trecut. Apoi meditez

La destinul parcă ursit de sibile.

Anii au trecut fără ştire de-atunci.

M-am luat cu firescul de fiece zi

Şi-am evitat să-mi mărturisesc

Că în gândul ascuns, îmi aparţii.

Nu înţeleg de ce numai duminica

Îmi aduc aminte de tine.

Poate pentru că-i sărbătoare

Iar tu, o sărbătoare ai fost pentru mine.''

Luciana Stoicescu-Vaughan

Acesta-i Brasovul si Imprejurimile