Pribeagul

Pribeagul Sună prelung si nimeni nu-i s-audă, In casa goală, rece,fără foc, C-un bătrânel, pribeag de felul lui,  Singuratatea -şi mai găseşte loc. Sunând în casa veche,neştiut Nu –i nimeni să răspundă,vine tonul, De atâta-nsingurare şi de frig A –ncremenit în furcă telefonul. De când cu toamna, e mereu plecat Şi-l ning pe drumuri frunzele, nu-i pasă, Cu paşi nesiguri şi atât de încet… Şi-i frig in suflet, cum îi frig în casă. Pe uliţa-nvelită în frunze vestejite, Se simte singur,trist si fără ţintă, Mereu il poartă gândul la mormânt, Că drumu lui e dealul- cum să mintă ? Acolo toate neamurile -l cheamă… Si-l cată-n somn în fiecare noapte, Şi hainele i-au devenit prea largi, Iar lumea cea de astăzi, nu-l încape. Mai sunt, sau par aievea copiii alergand, Ducând pe drum de-a valma frunze,colb, Trist , nu mai are gânduri nici dorinţi, Şi pare biet pribeag şi surd… si orb. Pe- un drum de ţară, vechi şi prăfuit, Adună toamna norii ca de smoală, Un bătrânel, cărarea urcă-ncet… Singurătatea-i cea mai grea povară. Cu greu paşii îl poartă înapoi, Când ziua trece, lăsând locul nopţii, Să mai aprindă focul şi apoi… Să-i ţină de urât singurătăţii! Mariana Adascalitei

Ramas bun

Ramas bun
Se mai aude când şi când lătratul Vre-unui câine către asfinţit, De pe cărări ce nu mai poartă nume Bătrânul trage poarta obosit.
În zi de vară se uita la cer, Şi dor i s-a făcut de-al său ogor, A prins curaj, şi-a căutat toiagul Şi a pornit la deal încetişor…
A luat şi traista veche din cuier Ce n-a mai fost de nimenea purtată, A pus ceva merinde ca de drum Mai mult să simtă cum era odată…
O traistă veche, în care tinereţea Parcă a rămas ascunsă într-o poveste Şi dacă-o scutură şi- o pune-n spate Se face iarăşi tânăr, fără veste… 
Ajuns pe deal, picioarele-s de plumb, Cu paşi greoi,- acum ce tare-l dor. Şi nu mai are nici o bucurie Decât să-şi vadă petic de ogor.
Amiaza la găsit îngândurat Şi rătăcind prin amintiri ca-n vis, Şi multe lacrimi soarele-a uscat Din câte pe obraz i sau prelins.
Pe sat, se prăvălea umplând văzduhul, De la clopotniţă un dangăt răguşit, De sau cutremurat şi om, şi zare, Vai, Doamne ! -Cine-o fi murit…
Ia pălăria roasă şi-o flutură în zare, In semn de salutare sau semn de rămas bun, Sub dangăte de clopot, răpus de supărare, Porneşte poticnindu-se la drum.
Încet, încet cu lacrima în barbă, Tresare apoi la scârţâitul porţii, Dar gârbovit si împăcat cu soarta Şi-i tot mai resemnat în faţa morţii.
Răstoarnă a lihamite desaga Şi vede-aievea ape repezi, grâne, Şi dangătul de clopot l-asurzeşte Mă cheamă auzi?...Aşteaptă-mă, Stăpâne…
Mariana Adascalitei

Vladislav Nagornov (1974, Russian

الجمعة، 11 مايو، 2012

Buchet de vise

Buchet de vise

Acum in linistea-nserarii, 

Retras in colt de amintiri, 

Ratacitor...in colile uitarii, 

Imi pleaca gandul peste firi.

Umbre din vis el strange-n brata , 

Saruta ochi din naluciri, 

Himere ce-au trecut prin viata, 

Lasand prea dulce amintiri.

Dintr-un noian de vise oarbe, 

Model luand fapturi de vis, 

Intruchipeaza si absoarbe, 

Iubiri...clipe de nedescris.

Petale mici de fericire , 

Prin inima strabat carari , 

Miresme-acute de iubire, 

Se fac nuante de culori .

Din unda vantului vremelnic, 

Isi soarbe cantul fericirii, 

Si-n clipa timpului feeric, 

Se pierde-n umbra nemuririi.

Revine-apoi purtand pe brate, 

Noian de scumpe amintiri, 

Le-nsira-n rand cu drag pe toate, 

E-ntruchiparea unei mari iubiri.

Pe chipul daltuit din spuma , 

Momentelor ce-a petrecut , 

Depune...arzator acuma, 

Pe buze...al dragostei sarut[...]

Franko_ms Ravenna

"Oamenii care suferă peste puteri tac. Tăcerea este singurul mijloc de a învinge. Tăcerea face să slăbească atacurile orbeşti ale invidioşilor, hărţuielile sălbatice ale duşmanilor; tăcerea aduce o biruinţă zdrobitoare şi totală. Ce poate fi atât de complet ca tăcerea? Ea este absolută şi, ca atare, nu este ea o formă de manifestare a infinitului?

 Honoré de Balzac

"Viaţa este o călătorie care trebuie făcută, 

oricât de rele ar fi drumul şi cazarea! "

Oliver Goldsmith