Sînt pictori, în cer, care lasă
Culorile lor să mai cadă
Pe-aci, pe pământ, pe acasă,
Şi asta se cheamă zăpadă.
Lumina privirii tresare,
Când strigătul nostru mai este
Zidit într-o sfântă ninsoare.
Mai vindem din fumul năpraznic
Al zilnicei noastre redute
Un bon de intrare la praznic
Când ninge din stelele mute.
Ninsoarea e-aproape abstractă,
Atâta-i de sfântă şi mare,
Că tronuri sub regi se contractă
În sinucigaşa ninsoare.
Dar, domnule pictor al iernii,
Ce rar te arăţi de o vreme
Şi noi te rugăm cu vecernii
Şi noi îţi trimitem poeme.
Pe fiece fulg se citeşte
Un chip de bărbat sau femeie
Şi unele cad îngereşte
Şi loc îşi găsesc în muze.
Adrian Păunescu, "Pictură de iarnă"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu