Frunză ruginie
Frunză, frunză ruginie, cine dorul tău îl ştie,
Înţelege de ce pleci pe ape şi pe poteci!
Pică-n zborul tău alene, vara, adormind pe gene.
Pică visele brumate, la pământ, înspăimântate!
poezie de Ioana Voicilă Dobre 
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
E atâta ploaie în oameni...
“E atâta ploaie în oameni... Fiecare dintre noi am murit și am înviat de mai multe ori în viață. Atinși de oameni sau de evenimente. Am da...
-
Ninge, ninge ninge ninge viscoleste si zapada mereu creste vantul bate lasa bata mergem cu toti la olalta hainel...
-
Un secret mi-a spus bunica: „Crizantema, tufănica, Flori de toamnă se numesc, Că atunci ele-nfloresc.” Dar vă spun acum ... -
Satul meu Mi-e dor de satu-n care m-am născut. Îl port ,mereu, la mine-n gând. Uliţa copilăriei,îndepărtată, În satu-n care...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu