LEGENDA OULUI ROȘU
Se spune că în vremea când Isus era răstignit pe cruce, şi suferea pentru păcatele noastre, în Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un coş plin cu ouă. Trecând ea prin acel oraş a auzit că Domnul Iisus Hristos a fost pedepsit la moarte şi a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota. Când femeia a auzit vestea aceea cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Ea era cu atât mai supărată pentru că Isus l-a vindecat odată pe fiul ei care era bolnav de moarte.
Aşa cum era, cu coşul plin de ouă, a fugit repede la dealul Golgota unde Isus era bătut în cuie pe cruce şi nişte soldaţi îl păzeau. Din mâinile şi picioarele lui curgeau stropi mari de sânge. Femeia şi-a aşezat coşul ei cu ouă acolo jos,lângă crucea Domnului şi a început să se roage plângând de durere. Ea a spus:- Doamne Sfinte, Tu care ai făcut numai bine, ai salvat oameni de la moarte, ai înviat morţii şi ne-ai învăţat să credem în Dumnezeu, acum eşti răstignit pe cruce ca cel mai mare duşman. Te rugăm iartă-ne pe noi păcătoşii şi lasă-ne un semn să ne aducem aminte de suferinţa pe care ai îndurat-o pentru noi.
Când s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de la sângele care picurase pe ele din rănile lui IIsus.
După trei zile de la răstignire acea femeie împreună cu alte femei au mers la mormântul Domnului, dar acesta era gol şi atunci s-au bucurat mult spunând: Cristos a înviat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu