O legendă tare dragă mie despre dojană şi îndreptare:
SânNicoară şi SânToader
Zicere:
La Masa Împărătească
Stă la de-a dreapta Domnului
Cel ales să se grijească
De cărarea soarelui.
Plin de răutate e demult Pământul
Crime şi războaie, fapte nestrunite,
Lăcomie, ură, vise ne-mplinite
Şi furtună aspră a născut cuvântul.
Iar sătul de toate, soarele încearcă
Să îşi schimbe calea şi să nu mai vadă
Strâmbătatea strânsă. Gheaţă şi zăpadă
Să o urgisească pe bătrâna arcă.
Dintre sfinţii lumii, Dumnezeu alege
Şi pe bun Sân Toader, şi pe Sânnicoară
Străji pe boltă-i pune, soarele-mpresoară,
Drumul să-l urmeze cum e scris în lege.
Astfel, SfântulToader, Miazăzi păzeşte
Soarele să-şi ţină calea pe vecie
Cum de la-nceputuri i-a fost dat să fie
Şi lui Sân Nicoară, ce se canoneşte
Sus, la Miazănoapte pentru a-l abate
De la rătăcire pe Măritul Soare,
Ce de-atâtea rele ar vrea să coboare
În abisuri aspre şi să lase-n spate
Lumea-n întuneric blestemându-şi vina
Că se-ndestulează mult prea des din rele.
Dumnezeu i-absolvă de păcate grele
Şi, semn de de iertare, le-a păstrat lumina.
Ce folos de toate? Încă ne apasă
Tarele vechimii. Semne de-ndreptare
Nu-s, deşi pe boltă, mai avem un soare
Ce-şi urmează calea zi de zi şi lasă-n
Urma lui căldura, zarea o-nfioară,
Ba sorbind din rouă, cochetând cu norii
Şi le dă bineţe când se varsă zorii
Şi Sfântului Toader, şi lui Sânnicoară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu