25 martie, Buna Vestire ( Blagoveştenie)
vineri, 26 martie 2021
Traditii si obiceiuri romanesti,
Se zice că într-un an Buna Vestire a căzut în aceeaşi zi cu Paştele. Preotul s-a dus de cu noapte în biserică şi a citit liturghia Paştelui, dar de Buna Vestire nu a pomenit nimic. Şi oamenii aşteptau să se facă ziuă şi nu se mai făcea. Erau acolo mai mulţi preoţi şi unuia i-a trecut prin cap să facă slujbă şi pentru Buna Vestire. Pe loc s-a făcut lumină! Dar n-a fost lumină de dimineaţă, pentru că soarele era deja la amiază.
În această zi, se sărbătoreşte vestea cea bună adusă Fecioarei Maria de către trimisul lui Dumnezeu, îngerul Gavriil: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei… căci ai aflat har de la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus…..Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea, şi Sfântul care se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema”.
Să munceşti de Buna Vestire este un păcat de neînchipuit. Cică dacă ar măcina unul mălai şi din mălai ar face o mămăligă pe care ar arunca-o în apă, peştii care ar mânca din ea ar muri. Dacă ar pune mămăliga pe pomi, pomii n-ar rodi. Ouăle ouate în această zi nu sunt bune de clocit. Nici împerechere făcută între animale în această zi nu e bună.
Se duc vitele la păscut. Se fac focuri în livezi şi grădini, se afumă pomii. Hainele se scot în curte la aerisit. Oamenii se spală pe corp cu apă de nea ca să scape de purici. În această zi, se dezleagă limba păsărilor şi începe să cânte cucul.
joi, 25 martie 2021
Castelul Peleș!
Castelul Peleș este un castel din Sinaia, reședința de vară a regilor României, a fost construit la dorința regelui Carol I al României (1866 - 1914), după planurile arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman, și a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena.
Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat și este, prin valoarea sa istorică și artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea.Castelul Peleș este situat în Sinaia, pe Valea Prahovei, (la 44 km de Brașov și la 122 km de București), pe drumul european E60 (DN1). Pe calea ferată există numeroase trenuri care pleacă dinPloiești sau Brașov cu destinația Sinaia.
Citește mai mult: https://geografia-cel-mai-bun-prieten6.webnode.ro/castelul-peles/
Azi este "Buna Vestire"
BUNAVESTIRE
Adrian Paunescu
E semnul poruncii divine,
Ce,iarasi ,pe toti , ne aduna ,
Ca preotii poarta , in sine ,
Menirea de-a fi impreuna .
Amurgul mileniului vine
Si clopote suna-rasuna ,
Altarele-s toate divine ,
Credinta e calea cea buna .
Sunt mii de carari pe un munte,
Dar varful de munte e unul ,
Credintele pot sa se-nfrunte,
Dar Domnul e unul ,Prea Bunul .
Veneau din atatea altare
Un sfant ideal sa renasca ,
Si loc sa avem fiecare
In marea iubire frateasca .
Mereu ,pe pamant , cate-o veste
Coboara din lacrima mumii ,
Dar cerul ,deasupra , ne este
Altarul altarelor lumii .
Mileniul al Treilea ,iata-l ,
Altarele toate le-aduna ,
Si-nvata si el de la Tatal
Menirea de-a fi impreuna .
Iubire , iubire , iubire ,
Sa fim impreuna mereu.
In Ziua de BUNAVESTIRE ,
Spre gloria lui Dumnezeu .
Dincolo de toate este primavara!
Blagoveştenie - Ziua cucului
Blagoveştenie - Ziua cucului
Veni un înger să vestească
Alegerea Dumnezeiască
Să fie mamă celui care,
Prin jertfă să ne dea iertare.
La sărbătoarea de vestire
Începe cucul o zidire:
Să-şi facă cuib pentru clocit,
"Cine-o mai fi acest vestit?!"
Rămase-n veacuri moştenire
Păcatul lui spre ispăşire:
Ursit să n-aibă cuibul lui
Nici dragostea urmaşului,
Fără să-i dea o sărutare
Nici să-l înveţe cum să zboare.
"Ce vremuri, ce tristeţe e în toate,...
"Ce vremuri, ce tristeţe e în toate,
Şi primăvara ne-a dezmoştenit
Şi am ajuns să bem singurătate
Dintr-un pahar adânc şi urgisit.
Ce vremuri, ce tăcere care plânge,
Şi primăvara fuge printre ploi,
Şi omenia ne-a fugit din sânge,
Chiar şi lumina fuge dintre noi.
Ce vremuri, ce-ntuneric şi ce boală,
Şi noaptea a căzut ca un blestem,
Şi inima rămâne-atât de goală
Că oamenii de dragoste se tem.
Ce vremuri, ce zdrobire şi ce luptă
Şi biata clipă a îngenunchiat
Şi oamenii din lacrimi se înfruptă,
Iar muţii au grăit, dar cu păcat.
Ce vremuri, ce tristeţe e în toate,
Şi primăvara ne-a dezmoştenit
Şi am ajuns să bem singurătate
Şi omul din el însuşi a fugit."
~ Alexandra Mihalache ~
Buna vestire
Buna Vestire(25 martie), cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului
Sărbătoare a primăverii, a bucuriei, Buna-Vestire ne aduce vestea cea bună: că Dumnezeu S-a milostivit de om şi L-a trimis pe Însuşi Fiul Său să Se întrupeze dintr-o Fecioară, pentru a scoate omenirea din robia păcatului.
Să primim Vestea cea Bună în inimile noastre, să acceptăm şi noi ca Hristos să se zămislească şi în sufletele noastre, să acceptăm iubirea Celui care S-a răstignit şi a murit pentru ca noi să ieşim din robia păcatului şi să începem urcuşul spre mântuire, spre Înviere.
Zile binecuvântate, sub ocrotirea Maicii Domnului!
miercuri, 24 martie 2021
CEA DINTÂI IUBIRE A LUI NICOLAE GRIGORESCU
“Fără să vreau, făcusem chipul de care tot sufletul meu era plin…”
“Eram de cincisprezece ani când meșterul care zugrăvea biserica de la Zamfira m-a luat cu el să-i fac sfinții de la catapeteasmă. Acolo am cunoscut o fetică tot așa, cam de vârsta mea. Foarte frumoasă. Avea niște ochi mari albaștri, și-n toată figura o expresie dulce, de-o cumințenie îngerească. Și, nu știu cum, că ne-am pomenit prieteni. Seara, când isprăveam de lucru, ne întâlneam în grădina bisericii. Era vară, liniște, frumos ca în vis. Și ne plimbam alături, ținându-ne de mână și nu spuneam nimic. Dar eram așa de fericiți, cum numai la vârsta aceea poți fi. Când ne despărțeam, ne strângeam de mână, ne șopteam încetișor: «Noapte bună» și ne dădeam întâlnire pe a doua zi, tot la ceasul și în locul acelaEra pentru mine tot ce făcuse mai frumos Dumnezeu pe lume. Şi nici nu mai puteam gândi altceva.Odată, plecase zugravul la târg şi se vede că se încurcase la vreun chef, c-a lipsit două zile. Ajunsese cu lucrul la turla cea mare din mijlocul bisericii, unde mai rămăsese de făcut un serafim în creștetul bolții. Îmi isprăvesc eu ce aveam de făcut şi mă urc pe schele, mă cocoţez pe un scaun, ca s-ajung, şi cât oi fi lucrat eu acolo nu ştiu, dar când dau să mă depărtez puţin ca să văd ce făcusem, o dată aud, pe la spatele meu, glasul jupânului: «Bravo, mă băiete, să trăiești! E cel mai frumos înger pe care l-ai făcut tu. Leită Măriuca popii, da’ parcă-i și mai frumoasă aici»
Fără să vreau, făcusem chipul de care tot sufletul meu era plin…”
Nicolae Grigorescu
(15 mai 1838 – 21 iulie 1907)
Vedeam Ceahlăul la apus.....
Vedeam Ceahlăul la apus.....
George Cosbuc
Priveam fara de tinta-n sus
Intr-o salbatica splendoare
Vedeam Ceahlaul la apus,
Departe-n zari albastre dus,
Un urias cu fruntea-n soare,
De paza tarii noastre pus.
Si ca o taina calatoare,
Un nor cu muntele vecin
Plutea-ntr-acest imens senin
Si n-avea aripi sa mai zboare!
Si tot vazduhul era plin
De cantece ciripitoare.
Privirile de farmec bete
Mi le-am intors catre pamant
Iar spicele jucau in vant,
Ca-n hora dup-un vesel cant
Copilele cu blonde plete,
Cand salta largul lor vestmant.
In lan erau feciori si fete,
Si ei cantau o doina-n cor.
Juca viata-n ochii lor
Si vantul le juca prin plete.
Miei albi fugeau catre izvor
Si grauri suri zburau in cete.
Cat de frumoasa te-ai gatit,
Naturo, tu! Ca o virgina
Cu umblet drag, cu chip iubit!
As vrea sa plang de fericit,
Ca simt suflarea ta divina,
Ca pot sa vad ce-ai plasmuit!
Mi-e inima de lacrimi plina,
Ca-n ea s-au ingropat mereu
Ai mei, si-o sa ma-ngrop si eu!
O mare e, dar mare lina
Natura, in mormantul meu,
E totul cald, ca e lumina!
MATISORII de Otilia Cazimir
MATISORII
de Otilia Cazimir
A iesit rachita-n drum.
Ce-o mai fi si asta oare?
Ca-i din cap pana-n picioare
Numai motocei de scrum?
Cu mladitele plecate
Sta pe loc si se socoate
S-ar intoarce, nu mai poate,
S-ar ascunde
N-are unde!
I-e rusine de copii,
Ca din muguri aurii
I-au iesit in loc de flori
Matisori!
Vând timp.
Vând timp.
"Mă așez la colțul străzii, la un cuvânt distanță de florăreasă, și-mi întind pe trotuar marfa. Ore. Multe ore! Pe cele trăite întreg le pun în primul rând. Pe cele ciobite, plânse, cu secunde lipsă, pe cele nedormite, le îngrămădesc într-o margine. Oamenii trec grăbiți pe lângă mine. Eu le șoptesc: Vând timp! Florăseasa strigă: Vând flori. Ei se opresc la chioșul de ziare și își cumpără iluzii. "
România, țara mea frumoasă
Mănăstirea Suceviţa - de o frumuseţe rară!
Mănăstirea Suceviţa încheie suita mănăstirilor din nordul Moldovei ridicate în veacurile XV-XVI, deosebindu-se de acestea prin faptul că reprezintă rezultatul unei sume de ctitori – familia Movileştilor, şi nu a unuia singur cum se întâmplă în celelalte cazuri.
Datând de la sfârșitul secolului al XVI-lea, mănăstirea Suceviţa reprezintă un monument istoric de seamă al României. Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO începând cu anul 2010.
Lucrările de înălţare a ansamblului monahal s-au desfăşurat în perioada anilor 1582-1586, când fraţii Movilă ajung sfetnicii de încredere ai voievodului Petru Şchiopul (1582 – 1591).Arhitectura complexului, situat în satul Suceviţa, aflat la sud-vest de Rădăuţi, seamănă mai mult a cetate fortificată sau curte domească, cuprinzând central biserica.Suceviţei este împrejmuită de ziduri groase, dându-i aspectul de fortificaţie.Aşezarea mănăstirii este de plan pătrat, cu laturile de 100x104m. Zidurile groase de cca 3 m, construite din piatră brută având ca liant mortarul, au o înălţime de peste 6 m. Ele prezintă în partea superioară guri de tragere care erau accesibile printr-un drum continuu de strajă, reconstituit astăzi doar parţial.Cele patru turnuri de colţ ale perimetrului, alături de cel de la intrare, situat pe latura de nord, întăresc impresia de cetate medievală dată de zidurile masive. În incinta fortificată se găsesc casele domneşti şi chiliile, dar şi un muzeu ce păstrează autentice valori ale artei religioase de secol XV – XVI: sculptură în lemn şi piatră, broderii, argintărie şi manuscrise care au fost dăruite mănăstirii de ctitorii şi de urmaşii acestora.Întregul complex pe care îl reprezintă mănăstirea Suceviţa impresionează prin îmbinarea armonioasă dintre arhitectură (religioasă, de apărare şi civilă), pictură, sculptură (în piatră şi lemn) şi exemple ale artei decorative religioase. Astfel, mănăstirea face dovada continuităţii tradiţiei autohtone a veacurilor XV şi XVI, reprezentând un simbol al dăinuirii în timp.Istoria mănăstirii Suceviţa, cunoscută prin tradiţie şi confirmată de cercetările arheologice, este puternic legată de numele familiei Movileştilor. Avându-şi începutul într-un modest schit de lemn, atribuit călugărului Pahomie, aşezarea monahală ce astăzi poartă numele de Suceviţa, ia fiinţă printr-o biserică din zid ridicată la sfârşitul secolului al XVI-lea de Gheorghe Movilă. Cel mai mare dintre fraţii Movilă, acesta îmbracă haina călugărească la mănăstirea Probota, ajungând mitropolit al Moldovei.La început o mănăstire de proporţii modeste, al cărei stareţ a fost chiar fondatorul ei, Gheorghe Movilă, Suceviţa a fost zidită cu cheltuiala întregii familii, devenind ulterior o adevărată emblemă a boierilor Movileşti.Unicitatea monumentului este dată şi de pictura exterioară a cărei strălucire a rezistat, timp de aproape patru veacuri, vremilor şi intemperiilor şi tocmai deaceea, alături de celelalte monumente din nordul Moldovei, reprezintă valoroase repere în istoria artei universale.
Sunt tânără, deși în plete mi-a picurat, puțin argint
Sunt tânără, deși în plete mi-a picurat, puțin argint
Privirea mea se luminează,de-același cer în răsărit
Și poate umerii mă dor de grijile unui trecut,
Dar pot zâmbi și pot pricepe-al vieții colorat tumult.
Și zică cine ce poftește,eu tânără rămân mereu
Nimic nu-i veșnic pe pământ, doar liniștea e crezul meu
E tinerețea-un cuvânt ce-l scrie timpul după plac
În suflet cu senin și drag,pe toate câte vin le-mpac,
Priviți în ochi viața asta și nu-i lăsați tristeții loc
Oricâte le-așezi pe brațe,cu fericire se întorc
Și eu nu mi-aș grăbi-un pas, nici de lumină n-am să fug,
Îmi ard-n mine atâtea gânduri,cu stăruința unui rug
Pe fiecare colț de suflet,răsare-n taină mulțumirea
Îmi susură-n urechi domoală,maturitatea, fericirea.
Sunt mai albastre nopțile și pernele de vise pline
Am cunoscut o-ntreagă vrajă și vraja m-a cuprins pe mine.
Sunt tânără cum nu m-ar crede, alaiul zilelor trecute
Și tinerețea mi-e balsamul și-n suflet, doruri neștiute!
Elena Cãruntu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Definiția prieteniei -
"Dacă într-o zi îți vine să plângi, caută-mă… Nu promit să te fac să râzi, dar pot să plâng cu tine. Dacă într-o zi îți vine să fugi, c...

-
Ninge, ninge ninge ninge viscoleste si zapada mereu creste vantul bate lasa bata mergem cu toti la olalta hainel...
-
Un secret mi-a spus bunica: „Crizantema, tufănica, Flori de toamnă se numesc, Că atunci ele-nfloresc.” Dar vă spun acum ...
-
Satul meu Mi-e dor de satu-n care m-am născut. Îl port ,mereu, la mine-n gând. Uliţa copilăriei,îndepărtată, În satu-n care...