La Bucovina de Mihai Eminescu

La Bucovina

de Mihai Eminescu

                        N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,

                        Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,

 Văile în flori,

Râuri resăltânde printre stânci înalte,

                        Apele lucinde-n dalbe diamante

                        Peste câmpii-n zori.

                        Ale sorţii mele plângeri şi surâse,

                        Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise

                        Tainic şi uşor,

                        Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,

                        Inima mi-o fură şi cu dulci cuvinte

                        Îmi şoptesc de dor.

                        Numai lângă sânu-ţi geniile rele,

                        Care îmi descântă firul vieţii mele,

                        Parcă dormita;

                        Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,

                        Să-mi visez o soartă mândră de-al meu nume

                        Şi de steaua mea.

                        Când pe bolta brună tremură Selene,

                        Cu un pas melodic, cu un pas alene

                        Lin în calea sa,

                        Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare

                        Cânt-a nopţii dulce, mistică cântare,

                        Cânt din Valhala.

                        Atunci ca şi silful, ce n-adoarme-n pace,

                        Inima îmi bate, bate, şi nu tace,

                        Tremură uşor,

                        În fantazii mândre ea îşi face cale,

                        Peste munţi cu codri, peste deal şi vale

                        Mână al ei dor.

                        Mână doru-i tainic colo, înspre tine,

                        Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline,

                        Inima mi-e grea;

                        Astfel, totdeauna când gândesc la tine,

                        Sufletul mi-apasă nouri de suspine,

                        Bucovina mea!