Primii fulgi,ating pământul ca-o binecuvântare Așternându-se pe rând pe alei și drumul mare Alții,vin, grăbiți, grăbiți să îmbrace,albul vremii Peste toate-și lasă frigul mâna înghețat-a iernii. Ceru-i parcă nor pufos și tot cad din sita-i fulgi O baghetă magică a pus voalul ei pe dungi Nopțile sunt argintii,totul pare-ncremenit Și tac vorbele şi gândul ca-ntr-un basm fãrã sfârşit. Am uitat,sã-i scriu scrisoare şi mãicuța o aşteaptã Parcã-mi tremurã pustiul,aşezat-n mâna dreaptã Și mã fac la geamul ei,printre vise fulg de nea Doar o clipă,împreună lângă mama să mai stea.
Văd cum focu-n sobă arde și pe masă cina-i gata! Nu mănâncă mama biata! Uite-acum îi vine fata În căldura odăiței,îmi las sufletul s-ajungă, Prea departe sunt! Străină! Pân'la ea-i o cale lungă. Și-a tot nins,cum ninge iarna și n-am timp de-aici să plec Cu-amintirile de-a valma înc-o dată mă petrec, Mai cad fulgi și-ating pământul și pe mine câte unul Ninge-acasă! Sărbători! Și mai vine iar Crăciunul. Aș mai scrie câteodată,mama nu poate citi I-au secat de lacrimi ochii și mai tristă poate-ar fi Las să treacă ierni și ger!Și zăpezile-n troiene Cine e străin ca mine,doar de dor sufletu-i geme. Elena Caruntu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu