Ce scoala-nalta-i batranetea
Ce scoala-nalta-i batranetea !
E cea din urma facultate.
In ea inveti nu cum se-aduna
ci cum se lasa-n urma toate.
Talent, putere, frumusete
tot ce te-mpodobea odata
se scutura ca trandafirii
muscati de bruma si de zloata.
Zaresti adesea in oglinda
un chip strain, si ti se pare
ca totul e un joc de umbre
si de oglinzi diformatoare.
Si, totusi, daca fata-i stramba
iar pasii-mpleticiti si grei,
tu porti in piept o asteptare,
un freamat lin de porumbei.
Caci daca treci prin scoala toamnei
si-a-nfioratilor nameti,
tu stii c-ajungi bogat si tanar
la poarta nesfarsitei vieti.
Sa vezi cum cresc cei mici asupra-ti,
sa fii lasat tot mai departe,
sa stranga lumea pentru clipa –
tu…pentru dincolo de moarte…
Sa poti pastra in suflet pace
cand esti ca marmora sub dalta…
Sa pierzi orice, dar nu nadejdea…
Ce har maret ! Ce scoala-nalta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu