Balada bătrânei ţărănci ...Iulian Bostan

Balada bătrânei ţărănci  Şade-o bătrânică tristă În căsuţa-i de la ţară, Şi-amândouă-abia rezistă Sub a anilor povară... Casa, cât şi veacul veche, Stă proptită într-o rână, Şi-mpreună fac pereche Cu plăpânda ei stăpână... Anii au trecut în goană, Parcă ieri a fost odată Când pe dealuri o codană Alerga neastâmpărată... Să tot fie de-acu`anul De când singură o duce, Că moşneagul ei, sărmanul, Veşniceşte sub o cruce... Şi-ar dori,-n amurgul vieţii, Să se-adune în ogradă, De pe unde-or fi, băieţii Şi nepoţii, să-i mai vadă... Grija morţii o apasă, Bântuită de ideia C-o să moară-nchisa-n casă Şi n-or să-i găsească cheia... Celui mare îi va scrie Iarăşi, să-i mai amintească, Despre cheie, el să ştie, Unde-anume s-o găsească... Timpul repede mai trece, Peste sat se lasă seara, Cu o adiere rece Inundată-i ulicioara... Închizând la orătănii, Intră-n casă şi se pune, Însoţită de mătănii, Să rostească-o rugăciune... Şi în pat apoi se-ntinde, Cu ciorapi groşi încălţată, Şi-anevoie somnu-o prinde Pe bătrâna-ngrijorată... Focul a murit în vatră, Timpul intră în târziu, Doar un câine jalnic latră Într-o curte a pustiu.... Iulian Bostan