De gheaţă floare la fereastră...Ovidiu Oana-pârâu

De gheaţă floare la fereastră Un ger câinos se-aşează-n noapte, Și ţintuieşte stele-n cale. E-aşa de frig că-ngheaţă şapte Straturi de-omături de pe vale. Încremenesc pâraie-n unde, Ca nişte nefireşti fantasme Şi orice-i viaţă se ascunde. Decorul, parcă-i rupt din basme! Iar astrul nopţii pare-o umbră, Ce-i strâmbă nopţii-nfăţişarea, Făcând-o să ne pară sumbră Lucire, ce chiorăşte zarea. Sub chiciuri ologesc copacii, Pierzându-şi crengile ce crapă. Şi despuiaţi rămân săracii, Când lăstărişul îşi îngroapă. Apoi, sub soare,-n dimineaţă, Se-nmoaie-arsura din natură. Doar vrăbii se întorc la viaţă, Şi ciripesc cerşind căldură. Copiii aciuaţi prin casă, Uimiţi privesc de lângă glastră, Cum frigu-ncepe iar să coasă, De gheaţă floare la fereastră.