''Nu stiu cand, cum s-a-nceput,
Nici nu pot sa imi dau seama,
Când gângurind făr-să fi vrut,
Am exclamat serafic: ,,Mama !"
Eram prea mica, să pot să ştiu
Ce va însemna, acest cuvânt,
Dar peste ani pot ca să scriu:
Cel mai sfânt de pe pământ !
Nici-unul nu mi-e aşa de drag
Ca mama, când eu strig la ea
Când m-aşteaptă seara-n prag,
S-o îmbrăţişez, cu dor aş vrea.
S-o strâng la piept şi să-i sărut
Mâinele-i dragi, ce-au legănat,
Prin dragostea-i de neîntrecut
Când ,,nani! nani!’’mi-a cântat.
Nu ţin să ştiu, dar mult’nainte
Făr-a gândi şi a-mi da seama,
Mi-a încolţit în mica-mi minte,
Şi-a răsărit cuvântul: ,,Mama!"
De-ar fi necazu-oricât de mare
Prin încercări, de multe de ori,
Cuvantul ,,Mama,’’ mi-e-alinare
Ca un balsam, din mii de flori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu