Negură peste tine, netimp peste noi ....Autor: Lorena Craia

Negură peste tine, netimp peste noi Autor: Lorena Craia A noastră amuţire ne îngheaţă În statuete scoase-n iarmaroc Şi-n fiecare zi o precupeaţă Ne dă târcoale pentru câte-un troc. Se poate să avem un preţ de iarnă, Pentru-a rămâne drepţi, măcar întregi, Însă din purgatoriu parcă toarnă Jăratec – apoi apele culegi... Să ne iubim, că suntem închisoare Pentru nădejdea ce ne este sclavă, Să ne iubim, că suntem şi strânsoare, În lumea fericită şi mârşavă. Să ne urâm, că suntem locuinţă De suflete, pe frunze de pelin Şi câteodată, din obişnuinţă, Gustăm amar, puţin câte puţin. Să ne minţim că suntem veritate, Înscrişi curat pe câte o tăblie, Stând ca un epitaf într-o cetate A simţurilor, care ne îmbie. Să ne-amintim că suntem arbalete, Ce trag săgeţi înspre iubiri de foc; Şi totuşi, – îngheţate statuete – , Ne vinde precupeaţa-n iarmaroc.