La culcare
Bujor Voinea
Fie ca cei ce sunt poeţi să piară
Și cei ce nu sunt să culeagă roada
Scriind toptane fără să tresară
Așa cum scrie câinele cu coada.
Fiind cititor năprasnic îmi va prinde
Extrem de bine seara la culcare
Când mă prefac c-aprind o lumânare
Și pe sub pled piciorul mi se-ntinde.
Căci a dormi mi-e unica plăcere
Tot răsfoind prin cărţi însiropate
Cu dragoste și dor și ce mai cere
Hormonul dens ai fetelor uitate.
Pisica toarcă moale pe secantă
Fiind arcuită doar de complezenţă
Așa încât poezia în absenţă
Să treacă luminoasă și razantă.
Abia așa, cu doine, dor și milă
Și cu nevoi de-a dreptul personale
Spre dimineaţă raza cea umilă
Să mă trezească chiar și să mă scoale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu