Sibylla....poezie de Floarea Cărbune

Sibylla E-nmărmurită şi albă pădurea, Înveşmântată în cristale sclipitoare, Prin inima ei, sanctuar de Lumină, Străbate Calea o frumoasă, suavă, Sibyllă. Fecioara în taină se roagă La zeii ce suflet i-au dat Să traverseze în pace pădurea Cu sufletul deschis, neîntinat. E început de drum sau început de Lume Palatul iernii de cleştar? Oare, copacii i-s prieteni sau martori îngheţaţi Ce-i însoţesc cărarea spre Înalt? Zăpadă pură, alb-albastră O-nvăluie-n lumină de hermină Şi calea din pădure prinde viaţă Scăldată-n frumuseţea ei divină. Din rouă târzie şi raze de soare E plămădită albastra ninsoare, Pădurea, în sine, întreagă-i o floare Şi-n inima ei, Sibylla - Petală- splendoare… Floarea Cărbune