"Tu, frate dac plecat peste hotare nu-ţi mai urî tara, iubeşte-o, apără-i numele şi demnitatea şi spune-le celor străini cu care te însoţeşti ,,că român nu înseamnă hoţ de buzunare, nici manelist, nici cel ce sparge seminţe în colţul blocului fără să aibă vreun căpătâi pe lumea asta, nici cei cu ceafa în patru straturi care îşi atârnă la gât lanţuri groase din aur şi nici femeia cu fuste înflorate care stă cu mâna întinsă pe bulevardele capitalelor europene. Spune-le tuturor, că român ( Dac) şi autohton înseamnă Ştefan cel Mare, pavăza creştinităţii împotrivă tăvălugului otoman, înseamnă Henri Coandă şi Aurel Vlaicu, înseamnă Burebista Decebal Dromihete şi lecţia de morală dată lui Lisimah, înseamnă Eminescu, înseamnă gimnastele noastre de aur şi olimpicii noştri care domină concursurile internaţionale de decenii întregi. (Roman DAC) este bunicul tău ce a luptat până în munţii Tatra şi la Cotul Donului, iar româncă înseamnă bunica ta ce a rămas să-l aştepte crescându-şi pruncii să fie oameni, nu cerşetori. Spune-le copiilor tăi că super-eroii noştri nu sunt Batman şi Superman, ci Greuceanu, Făt-Frumos, Sfarmă-Piatră, Setilă şi Părăsilă, Lăţ-Lungilă şi că frumoasa noastră din legende nu este Catwoman, ci Ileana Cosânzeana. Ai noştri super-eroi nu au 50 de ani, ci vârste milenare, aparţin acestui plai din vremuri ce se pierd în negura istoriei.
Spune-le străinilor că suntem neam vechi, că Europa a învăţat să cultive pământul de la cei ce-şi odihnesc de mii de ani oasele în glia noastră şi că am umplut mări de sânge apărându-i şi ei liniştea. Neamul meu nu a avut linişte să construiască catedrale măreţe pentru că a stat mereu cu o mână pe plug şi cu una pe sabie. Neamul meu nu a subjugat şi nu a exploatat niciodată pe alţii şi de-asta oraşele lui nu sunt la fel de bogate pentru a fi admirate de turişti, precum Londra, Paris, Roma sau Madrid…Nu avem Notre Dame, dar avem Voroneţ, nu avem Waterloo, dar avem Podul Înalt, Mărăşeşti şi Posada, nu avem Turnul Eiffel, dar avem Babele şi Sfinxul, nu avem Riviera Franceză, dar avem Delta Dunării şi nu avem o Statuie a Libertăţii, dar avem un Gânditor de la Hamangia. Mândreşte-te cu ţara ta şi numeşte-i pe toţi DACII fraţii tăi! Să nu-ţi fie ruşine nicăieri pe unde viaţa îţi va purta paşii şi în faţa nimănui, pentru că tu nu eşti dator cu nimic nimănui!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu