Nostalgii de iarnă
Și iată, s-au pierdut colindătorii,
Prin sat a mai rămas al iernii vânt,
Se strâng, chirciți, în plăpumioară zorii
Și-a-mbătrânit chiar timpul pe pământ.
Mă-ntoarce gându-n vremurile-apuse,
În amintirea cântecului alb...
Văd un copil cu graiul plin de tuse,
Cu ochi scânteietori și suflet dalb...
Tot satul fremăta de sărbătoare,
Plutea în aer un dulce mister
Și-n fericirea noastră umblătoare
Îi colindam pe toți cu lerui-ler.
Iar amintirea asta-mi este dragă,
Când nu ne învingea al nopții frig.
După colindă primeam în desagă
Pe lângă nuci și mere...și-un covrig.
Ne îngânau cocoșii dimineții...
Prin sat aș vrea să hoinăresc din nou,
Dar...mi-a pierit și mie lerul vieții
Și-n suflet a rămas un alb ecou...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu