Manastirea Agapia, locul unde poti simti vesnicia si taina existentei lui Dumnezeu

" Manastirea Agapia, una dintre cele mai mari manastiri de maici din Romania, este situata in judetul Neamt, la 43 de kilometri de Piatra Neamt si la 12 kilometri de Targu Neamt. Numele Agapia provine din grecescul "agape", care inseamna dragoste dumnezeiasca, rezonanta acestui nume fiind deosebit de profunda pentru un lacas unde telul vietuirii este dragostea pentru Dumnezeu. Asezata in vale in asa-numita "Poiana a lui Eufrosin", Manastirea Agapia are un dar neasemuit: te face sa simti venicia. Ajuns in aceasta asezare monahala, te trezesti patruns de o stare ireala care te faci sa il simti pe Dumnezeu peste tot in jur, in pasii maicilor grabite intru cele treburi si rugaciune, in cantecul cocosilor in rasarit de soare, in dangatul clopotului care te cheama la ruga si in parfumul florilor frumos oranduite in cerdacul chiliilor zugravite in alb. Aerul inmiresmat de flori te cheama la visare si nimic nu poate tulbura linistea profunda ce inconjoara Manastirea Agapia. Fiecare clipa care trece aici te duce mai aproape de cer si de Dumnezeu, printre brazii inalti ce strajuie manastirea si satucul de chilii. Iar dulceata de trandafiri facuta de maicile de la Manastirea Agapia e o bunatate de nedescris.  Dupa cum scrie in povestirea „In muntii Neamtului” din volumul Romania pitoreasca (1901), scriitorul Alexandru Vlahuta a poposit si el aici si descrie Manastirea Agapia astfel: „Manastirea Agapia e varata-n munti, pitita-ntr-un ungher de vai, asa ca n-o vezi decat cand intri-n ea. Dinspre miazanoapte o pazeste de crivat o magura-nalta, descoperita - «Muncelul cu Flori»; la apus se ridica zid intunecat de codru, si-n fata iarasi padure de brazi, strabatuta de carari ce te scot in luminisuri neasteptate — «Poiana Mitropolitului», «Poiana Staritii», iar mai sus prin bungete de fagi, deasupra opcinei inalte, in fermecatoarea priveliste de pe «Ciungi», de unde vezi jos manastirea Varaticului, in dreapta baile Baltatesti, in stanga Cetatea si Targu-Neamtul, in fata larga, nemarginita vale-a Moldovii" "Am petrecut în această Mănăstire din Moldova câteva ore memorabile. Îmi voi aminti mereu de aceste locuri şi de conversaţia cu Maica Stareţă. Poate că aici se poate desluşi taina existenţei omeneşti", scria in 15 septembrie 1968, Philippe Ben - corespondent al cunoscutei publicatii "Le Monde" (Paris). Dar haideti sa aflam povestea Manastirii Agapia, cand a luat fiinta, cine a intemeiat-o si cum reusit sa dainuiasca peste timp. Un aspect de mentionat este ca despre Manastirea Agapia s-a scris foarte putin, in comparatie cu frumusetea, traditia si sfintenia locului. Istoria Manastiri Agapia Manastirea Agapia este situata la 43 de kilometri de orasul Piatra-Neamt si se afla sub conducerea Arhiepiscopiei Iasilor. Agapia face parte din salba vestitelor si vechilor manastirilor nemtene, alaturi de Neamt, Secu, Sihastria, Sihla, Varatec, Horaita, Bistrita sau Durau, marturii ale adancii evlavii a poporului roman. Manastirea este asezata pe valea paraului cu acelasi nume si este marginita dinspre nord de muntele Muncelu, iar dinspre sud-vest de muntii Dealul Mare si Dealul Crucii. Istoria Manastirii Agapia este legata de Agapia Veche, un schit aflat la aproximativ doi kilometri nord de manastire, infiintat intr-o perioada de mare efervescenta spirituala. Conform unor manuscrise vechi, un sihastru pe nume Agapie, impreuna cu cativa ucenici ai sai, s-a retras din Manastirea Neamt spre culmile Sihlei, ridicand in a doua jumatate a secolului al XIV-lea un schit din lemn pe locul numit astazi "Livada parintilor".   De la acest sihastru a venit numele schitului si mai tarziu al asezarii din vale, Agapia, care provine din grecescul "agape", care inseamna dragoste dumnezeiasca si e un nume inspirat pentru o manastire unde telul vietuirii este unirea cu Dumnezeu prin dragostea de el. Potrivit aceleiasi traditii, modesta asezare a fost distrusa intr-o zi de Pasti de o avalansa de zapada, iar calugarii au fost nevoiti sa construiasca o noua asezare, ceva mai la vale, in asa-numita "Poiana a lui Eufrosin". Dar si aceasta asezare pustniceasca avea sa devina ruina, la sfarsitul secolului al XV-lea si inceputul secolului al XVI-lea luand fiinta o noua biserica inconjurata de chilii. In anul 1437, este mentionata intr-un act oficial pentru prima data Agapia Veche, de catre Ilies Voda, intr-o "hotarnica" in care se delimiteaza mosia Agapiei de mosia Manastirii Neamt. La acea data Agapia Veche exista; cand anume a fost ea infiintata, este greu de precizat, insa este cert ca numele Agapia apare mentionat in diferite acte domnesti si in urmatorii ani, scrie site-ul manastirii. Inzestrata de domnitorii Moldovei cu mosii, sate, livezi, vii, Agapia Veche ajunge sa aiba o gospodarie foarte mare, un numar crescut de monahi, dar locul greu accesibil impune stramutarea calugarilor cu tot cu averile lor pe locul unde astazi se gaseste Agapia din Vale. Din acest moment Agapia Veche incepe sa-si piarda din importanta, ajungand un loc retras, foarte apreciat de persoanele doritoare de liniste.  Din cauza frecventelor alunecari de teren, in Agapia Veche s-au succedat de-a lungul secolelor mai multe biserici. Prima biserica voievodala a fost ctitorita de Petru Rares in a doua sa domnie (1541-1546), fiind refacuta apoi de Petru schiopul. Cu timpul, aceasta avea sa devina o ruina, Anastasia Doamna, sotia lui Duca Voda, construind o noua biserica cu clopotnita si chilii, cu hramul "Schimbarea la fata". Din aceasta ctitorie a ramas pana in zilele noastre doar clopotnita. Actuala biserica a fost ridicata intre anii 1990 si 1994, in aceasta perioada fiind construita din nou camera clopotelor de pe vechiul soclu al turnului clopotnitei. Desi de dimensiuni reduse si lipsite de veleitati artistice, biserica si chiliile din lemn cu cerdace largi, construite in stilul caselor taranesti din zonele de munte, incanta privirile turistilor care aleg sa urce pana aici pentru a admira pitorescul asezarii. Biserica Manastirii Agapia, cu hramul "Sfintii Voievozi", a fost construita dupa un plan arhitectural treflat, caracteristic bisericilor din epoca domnitorului Vasile Lupu, si este impartita in pridvor, pronaos, naos si altar. Planul arhitectural seama, pastrand proportiile, cu cel al bisericii "Trei Ierarhi" din Iasi. Acoperisul este simplu, cu o inclinatie redusa, iar deasupra naosului se inalta o turla cu baza octogonala, ca la "Galata" si "Trei Ierarhi". Fatadele de un alb stralucitor poarta amprenta stilului neoclasic. Ferestrele sunt mult largite, iar deasupra usii de intrare se afla icoana hramului, pictata de Nicolae Grigorescu si inscriptia cu litere slavone care aminteste de ctitorii sfantului lacas. Rezistenta zidurilor este sporita de trei contraforturi, doi in dreptul naosului, sprijinind peretii de nord si de sud, si unul mai mic in axul absidei altarului. Desi a suferit multe restaurari, biserica pastreaza in linii mari formele cladirii originale. Pe langa pictura de o inestimabila valoare artistica, biserica "Sfintii Voievozi" mai are o comoara: icoana bizantina a Maicii Domnului Povatuitoarea, pictura din secolul al XIV-lea. Icoana este facatoare de minuni si isi pastreaza nealterata frumusetea asemanatoare cu a icoanelor atonite. In jurul Manastirii Agapia, pe intinsul satului manastiresc, exista astazi un numar de 141 de case care, datorita arhitecturii si vechimii lor - unele case ating pana la 200 de ani - au fost incluse in lista monumentelor istorice. Printre acestea se afla si casa in care a locuit o perioada Alexandru Vlahuta, organizata ca muzeu memorial din anul 1966. Numarul monahilor din Manastirea Agapia a variat foarte mult in decursul secolelor, dar importanta este trairea lor exemplara in spiritualitatea isihasta. intre monahii care au trait la Agapia, amintim pe monahul Rafail, un staret sfant al acestei manastiri, despre care pomenea mitropolitul si carturarul Dosoftei. in prezent, Manastirea Agapia este populata de un numar de aproximativ 450 de maici.  Pictura lui Nicolae Grigorescu la Agapia Ceea ce confera o valoare deosebita bisericii Manastirii Agapia este pictura interioara, realizata la numai 20 de ani de marele pictor national Nicolae Grigorescu, intre anii 1858-1862. Opera lui Grigorescu sintetizeaza traditia bizantina si stilul neoclasic, carora li se adauga elemente specific romanesti. Pentru realizarea portretelor sfintilor sau ale Mantuitorului, pictorul pleaca de la modele vii, adica preotii slujitori ai manastirii, calugarite, tarani si copii din satul Agapia. Nascut intr-o familie mare si saraca, in anul 1838, Nicolae Grigorescu a avut o pasiune deosebita la inceput pentru pictura de icoane. Dupa cum ii marturisese si lui Vlahuta, de la frageda varsta de zece ani a fost ucenicul unui pictor ceh din Bucuresti si picta icoane pe care le vindea mai apoi in obor, pentru a-si intretine familia. Pasiunea sa pentru icoane si zugravitul lor era uriasa, dupa cum insusi pictorul o recunostea: "Pentru mine, sfintii erau vii, stam cu sfiala inaintea lor si eram incredintat ca si ei se uita la mine, ma asteptam sa-i aud vorbind, sa-i vad miscandu-se, ridicand mana sa ma binecuvanteze...". Al. Vlahuta, "Romania pitoresca" In perioada in care la Agapia aveau loc lucrarile de restaurare conduse de maica stareta Tavefta Ursache, Grigorescu se afla la Manastirea Neamt, unde picta icoane. O astfel de icoana ajunge pe mainile staretei de la Agapia, care ii propune pictorului sa zugraveasca interiorul bisericii "Sfintii Voievozi". Se spune ca proba propriu-zisa data de Grigorescu este "Icoana Maicii Domnului", expusa in sala a doua a muzeului manastirii. Contractul dintre Grigorescu si Agapia, prevedea printre altele: "...Icoanele din catapeteasma vor fi zugravite chiar cu mana mea si le voi face cat se poate mai bine si cu vopselele cele mai bune. Toate tablourile de pe pereti in biserica, insemnate in lista vor fi zugravite tot de mana mea, silindu-ma a face fiecare istorie completa, dupa descrierea Sfintei Scripturi..." (text preluat dupa fotocopia contractului, existenta in muzeul manastirii). In pictarea bisericii Agapiei, Grigorescu avea sa se abata de la canonul bizantin, care in secolul al XVI-lea era urmat cu strictete de zugravii manastirilor Voronet, Humor, Moldovita sau Sucevita. Lucrand in stil neoclasic, Nicolae Grigorescu aduce o serie de elemente novatoare izvorate din propria conceptie despre arta, din realitatile locale, dar si din marile opere ale titanilor Renasterii: Rafael, Leonardo Da Vinci, Tizian etc. Realismul din pictura lui Grigorescu este descris si de catre scriitorul Alexandru Vlahuta, care remarca: "Sfintii lui Grigorescu sunt vii, omeneste vii, si destul de sfinti, prin expresia de bunatate, de indurare si de evlavie pe care pictorul a stiut sa le-o dea, fara sa-i desfigureze, fara sa-i bizantinizeze prea mult, intelegand instinctiv ca un sentiment ceresc nu poate decat infrumuseta o figura omeneasca". Astfel se explica vivacitatea chipurilor si a coloritului, miscarile pline de gratie, de omenesc si de dinamism, dar care emana o usoara idealizare. In icoanele din catapeteasma, dar mai ales in portretele si compozitiile murale, domina o puternica idee de realism si de viata, de autenticitate si de miscare. "ingerul parasindu-l pe Tobie", inspirata din Rembrandt si pictata in partea superioara a zidului dintre pridvor si pronaos, "Punerea in Mormant a Mantuitorului", executata dupa Tizian pe arcul dintre pronaos si naos, "Cina cea de taina" din catapeteasma, "Sfanta Treime" din bolta pronaosului, "Ruga in Gradina Ghetsimani", "Iisus ducandu-si Crucea spre Golgota", "Ieremia plangand ruinele Ierusalimului" sunt doar cateva dintre picturile de la Agapia care uimesc prin expresivitatea lor. Pe zidurile de nord si de sud ale naosului, in apropierea absidelor laterale, Nicolae Grigorescu a zugravit doua portrete de mari proportii, cele ale sfintilor Teodor si Eustatiu, sfinti militari - unul dac si celalalt roman - simboluri ale originii poporului nostru. Nici o compozitie nu reuseste sa puna in evidenta geniul si gandirea artistica a lui Nicolae Grigorescu asa cum o face "Intrarea Mantuitorului in Ierusalim", o scena monumentala ce domina peretele sudic al pronaosului. Desi lucrarile mai sus amintite au fost inspirate dupa gravuri ale marilor maestri renascentisti, data fiind monumentalitatea lucrarii de la Agapia, Grigorescu a fost pus in situatia de a amplifica fiecare scena prin imaginarea de personaje si decoruri noi, cat mai expresive. in ansamblul acestei lucrari, sunt mult mai multe tablourile originale executate de pictor, prin aceasta el dovedind ca a cautat sa impuna o noua conceptie, personala, creand la Agapia un stil romanesc al picturii religioase.  Grigorescu incheie aici in mod stralucit o intreaga etapa din activitatea sa artistica, lasand posteritatii o adevarata capodopera a picturii religioase din secolul al XIX-lea, despre care criticul de arta George Oprescu afirma: "Ce minunata impresie de plenitudine, de bogatie de forme si de culori, de inventivitate si de just echilibru in contopirea reminescentelor clasice cu viziunea proprie. in pictura noastra din secolul al XIX-lea, nimeni inainte de el nu fusese in stare sa dea o atat de stralucita proba de maturitate si aceasta la o varsta cand cei mai multi artisti se gasesc inca la primele lor inceputuri."  sursa Cristiana Bota:Stiride Neamt