Doar ia romaneasca-Felicia Feldiorean

Romania e un sat Doar ia românească, Mai vrea să ne păzească De relele din noi, De ploi şi de război. Vă spun ce mi se pare-acum, Că România e un sat În care fiecare ştie Când ai venit, când ai plecat. Când ai venit, când ai plecat, Nu poţi avea nici un secret, Căci România e un sat, Şi telefonul e defect. Cum stau ţărăncile la poartă, Aşa stau toţi şi ne privesc, Poporul meu are o soartă Ca un blestem nepământesc. Toţi alergăm spre nu ştiu unde, Şi nu ştim să venim 'napoi, Atâta jale mă pătrunde, Căci oamenii sunt tot mai goi. Ţărani am fost din străvechime, Ţărani am fost şi vom muri, Dar noi ne cumpărăm destine Pentru-a trăi, pentru-a iubi. Popor român cu ţara-n spate, Popor român cu sacii goi, Cine mai crede în dreptate? Ne scufundăm de-atâtea ploi. Şi totuşi eu mai cred în stele, Şi totuşi eu mai cred în ea, În ţara mea cu mari sechele, Eu cred că ea va re-nvia. Dar trebuie să mute-odată Mizeria în univers, Din ţara asta asudată Ce a luat-o-n sens invers. Va fi iar linişte acasă, Va fi iar linişte în sat, Şi-atunci vom sta din nou la masă Cu cel sărac, cu cel bogat. Vreau linişte în România, Vreau linişte în univers, Am obosit, mă doare glia Şi nu mai vreau decât să ţes. Să ţes o ie românească, O ie pentru ţara mea, S-o apere şi s-o păzească De toate relele din ea.