Pictorului roman Nicolae Grigorescu-!

Pictorul  roman Nicolae Grigorescu Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, judeţul Dâmboviţa, m. 21 iulie 1907, Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian, devenit un simbol pentru tinerele generaţii de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile profund definitorii ale spiritualităţii româneşti. Nicolae Grigorescu se naşte în satul Pitaru (judeţul Dâmboviţa), fiind al şaselea copil al lui Ion şi al Ruxandrei Grigorescu. În 1843, când îi moare tatăl, familia se mută la Bucureşti, în Mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătuşi. După o timpurie ucenicie (1848-1850) în atelierul miniaturistului şi pictorului de biserici ceh Anton Chladek (1794-1882), execută icoane pentru biserica din Băicoi (judeţul Prahova) şi Mănăstirea Căldăruşani. În 1856, realizează compoziţia istorică Mihai scăpând stindardul, pe care o prezintă Domnitorului Barbu Ştirbei, împreună cu o petiţie prin care solicită un ajutor financiar pentru studii. În anii 1856-1857, pictează biserica nouă a Mănăstirii Zamfira (judeţul Prahova), apoi, până în anul 1861, biserica Mănăstirii Agapia. La intervenţia lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primeşte o bursă pentru a studia la Paris. În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris, unde intră la Şcoala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sébastien Cornu (1804-1870), unde este coleg cu Auguste Renoir (1841-1919). Conştient de propriile-i lacune în formaţia artistică, va studia în primul rând desenul şi compoziţia. Părăseşte însă curând acest atelier şi, atras de concepţiile artistice ale Şcolii de la Barbizon, se stabileşte în această localitate, desăvârşindu-şi educaţia picturală prin asimilarea experienţei unor artişti ca Jean-François Millet (1814-1875), Camille Corot (1796-1875), Gustave Courbet (1819-1877) şi Théodore Rousseau (1812-1867). Influenţat de acest mediu artistic, Grigorescu este preocupat de însuşirea unor modalităţi novatoare de expresie artistică, în atmosfera cultului pentru pictura  en plein air, ce pregăteşte apropiata afirmare a impresioniştilor. Nicolae Grigorescu - tânărÎn cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1867), participă cu şapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Ţigăncuşă, revine de câteva ori în ţară şi, începând din 1870, participă la Expoziţiile artiştilor în viaţă şi la cele organizate de Societatea Amicilor Bellelor-Arte. În anii 1873-1874, face călătorii de studii în Italia (Roma, Neapole, Pompei), Grecia şi la Viena. În 1877, este chemat să însoţească armata română în calitate de "pictor de front", realizând la faţa locului, în luptele de la Griviţa şi Rahova, desene şi schiţe ce vor sta la baza unor compoziţii.   Din 1879 până în 1890 lucrează îndeosebi în Franţa, fie în Bretania, la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Revenit în ţară, deschide mai multe expoziţii personale la Ateneul Român, între anii 1891 şi 1904. Din 1890, se stabileşte în ţară şi se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârşită variaţie a motivului, pictează portrete de ţărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de ţară şi numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899, este ales membru al Academiei Române, fiind primul artist plastic căruia i se face această onoare. Nicolae Grigorescu se stinge din viaţă la 21 iulie 1907 la Câmpina. În atelier, pe şevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci. Nicolae Grigorescu - maturÎntr-un moment decisiv pentru constituirea culturii române moderne, Nicolae Grigorescu întreprinde o spectaculoasă înnoire a limbajului plastic. Cu o formaţie în care se remarcă filonul tradiţiilor picturii murale de care se apropie în anii tinereţii şi, deopotrivă, experienţele impresioniştilor, Grigorescu se manifestă în diverse genuri cu o autoritate care se va prelungi şi după dispariţia artistului. Influenţa covârşitoare pe care a avut-o asupra contemporanilor săi a marcat şi evoluţia generaţiei ce i-a urmat, creaţia sa inaugurând astfel o tradiţie picturală de amplă rezonanţă. În portrete, în compoziţii inspirate de experienţa participării la Războiul de Independenţă (Atacul de la Smârdan, Roşior călare), în seria de Care cu boi, în peisajele realizate în ţară sau în timpul călătoriilor în străinătate (La Posada, Bordei în pădure, Potecă cu flori, Pescăriţa din Granville, Răspântie de oraş la Vitré), se impun aspecte ale unui stil şi ale unei viziuni cu totul originale. Exerciţiul lucrului în aer liber aduce paletei sale luminozitate, iar modului de construcţie plastică o inedită îmbinare între rigoare şi spontaneitate. Personalitate eminentă a plasticii româneşti, relevând un talent extraordinar, însoţit de o mare receptivitate şi inepuizabile resurse creatoare, Nicolae Grigorescu a determinat o schimbare fundamentală în evoluţia picturii şi gustului artistic în România. Temperament puternic şi complex, liric prin firea sa, înzestrat cu o sensibilitate care i-a permis să adapteze mediului şi peisajului românesc idealizarea poetică inspirată de pictorii Şcolii de la Barbizon, el rămâne primul pictor român de circulaţie europeană. Nicolae Grigorescu - bătrânMuzeul Memorial "Nicolae Grigorescu" din Câmpina este o secţie a Muzeului Judeţean de Artă Prahova "Ion Ionescu-Quintus". Pictorul Nicolae Grigorescu şi-a trăit în această casă ultimii ani de viaţă, 1904-1907, aici găsindu-se şi ultimul său atelier. El s-a retras la Câmpina împreună cu toată familia: soţia sa, Maria Danciu, şi fiul său, Gheorghe Grigorescu. A ales acest oraş pentru aerul său patriarhal şi, mai ales, pentru împrejurimile de o inegalabilă frumuseţe: malurile Prahovei, înconjurate de dealuri acoperite de o vegetaţie specifică, albastrul fără sfârşit al cerului, elemente pe care le întâlnim adesea în operele sale din această perioadă. Casa, construită chiar de artist, a ars în timpul Primului Război Mondial deoarece, din nefericire, aici fusese stabilit Cartierul General German pentru întreaga zonă, astfel încât, spre finalul războiului, un mare incendiu a distrus-o în întregime. O parte din obiecte, în special cele de la parter, au putut fi salvate, ceea ce a făcut posibilă reconstituirea casei artistului (atelierul, sufrageria, biblioteca) în perioada 1954-1955, Muzeul Memorial fiind deschis  în 1957. Tablourile expuse provin din patrimoniul iniţial al casei memoriale a artistului sau sunt împrumutate din colecţiile Muzeului de Artă din Ploieşti, ca şi din acelea ale Muzeului Naţional de Artă al României. Reconstrucţia s-a desfăşurat sub directa îndrumare a fiului artistului, fotografiile din timpul vieţii lui Nicolae Grigorescu fiind de mare ajutor. Planurile de reconstrucţie au fost realizate de arhitectul câmpinean Popişteanu, iar Nae Goage, sculptor amator şi, vreme de mai mulţi ani, ucenic al artistului, a contribuit, alături de Gheorghe Grigorescu, fiul pictorului, la refacerea cât mai fidelă a clădirii.