De Florii
De Florii, gradinile se vor roti printre culori,
Ca intr-un vals nepretuit in primavara,
Si noi, nevinovati de toata vina, copii vom fi,
Si verdele din noi ne va ruga, sa ne-nfioare.
Pe ramurile inimilor, lira ne va curge,
De revelatii vesnice, ne va fi dor acum,
Si copilasii-n brate ne va fi dor a-i strange,
Floriile ne vin, cand norii ne-nsotesc la drum.
Trairi de sclipitoare inocenta ne dorim,
Ne regasim, inmugurind lumina in faclie,
Si ardem cea mai dalba lumanare ce-o avem,
Si ne uimim, cand arborii ne canta-n evlavie.
Ni se perinda albe flori, de-a pururi neatinse,
Din varf de cer, nu vor mai cade peste noi,
Si ne rugam cu bratele spre ele-ntinse,
Sa ne scaldam in ramurile, adunate-n noi.
De Florii, ne suna printre arbori vocea,
Cand ne rotim, sculptand un zambet in imens,
Prind ramuri inimioarele, si ne gandim la pace,
La pacea verdelui floral, ce creste-n Univers.
Lilia Manole
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu