Ce este omul ? Eternă și retorică întrebare. Până la sfârșit de renunțare, Printre atâtea gânduri nerostite, Vom găsi răspunsul, oare ? Atâtea întrebări fără răspuns Ne punem singuri despre noi, Când am uitat sau nu mai știm Și ne simțim de identitate goi. Când nu înțelegem de ce și cum Și ce ne dorim cu adevărat să fim. De unde vine el Și spre ce,așa grăbit,se duce? Și în căutarea lui de regăsire Pe care drum rescris la indigo Până la urmă o să apuce? Și stând așa la capăt de început, Gânditor,cu premonitii de sfârșit Se tot întreabă filozofic omul; Când o să vina ziua să mă duc Spre nu știu ce și nu știu unde, Prin iertare absolută voi fi izbăvit, sau mă va înghiți de păcătos, potopul? Căci din sămânța dulcelui păcat Ce picură a lacrimă din mărul vieții, Încolțește firav și al nimănui ca pomul, Tulpină verde de speranță, omul. Și cu rădăcină înfiptă adânc în sine, Predestinat de la început fertilității, Trecut cu conjugare la prezent devine. Se înflorește în primăvara tinereții, Se coace fruct în pârguire sfântă Și se usucă ca o inimă de frunză, Când simte la sfârșit de zi târzie Cum îl coboară, din revelații, zborul, Căci de o eternitate în plus și cam atât Îl sfâșie,în suflet, la fel de filozofic,dorul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu